Autoritățile locale au anunțat că vor închide circulația pentru mai mult de o săptămână pe Strada Corbului pentru lucrările de asfaltare din zonă.
De miercuri, 17 octombrie, și până vineri, 26 octombrie, între orele 08.15 – 15.00 şi 16.00 – 20.30 circulaţia rutieră pe Strada Corbului va fi întreruptă. Șoferii care circulă pe strada cu sens unic din zona Blocul 800 vor fi nevoiți să folosească o rută alternativă.
„Măsura este necesară în vederea executării lucrărilor de asfaltare în cadrul proiectului ‘Reabilitare carosabil, amenajări locuri de parcare şi refacere trotuare’, pe tronsonul Triaj – Luncă – Moroasa” a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița, Ildiko Szendrei.
Accesul în parcarea Blocului 800 va fi, de asemenea, blocat în intervalele orare menționate. Cei care doresc să își parcheze mașina acolo vor avea acces în parcare doar înainte de ora 08.15, între orele 15.00 și 16.00 și după ora 20.30.