În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare a autorităților au fost înregistrate 6.171 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Dintre acestea, peste 220 au fost confirmate în județul Timiș, iar 50 în Caraș-Severin. 204 persoane au pierdut lupta cu noul virus în ultimele 24 de ore, câte șapte în fiecare dintre cele două județe din Banat.
Dintre cele 222 de cazuri din județul Timiș, cele mai multe au fost înregistrate în Timișoara – 110 și câte 12 în Lugoj, respectiv Dumbrăvița.
În spitalele din județ sunt internați 376 de pacienți, iar alți 61 sunt la ATI. În ultimele 24 de ore au intrat în izolare sau în carantină aproape 500 de persoane. Au fost procesate 1.846 de teste, iar 3 cadre medicale au fost depistate pozitiv. Autoritățile raportează șapte decese, totalul acestora, de la începutul pandemiei, ajungând la 483.
Cea mai mare rată de infectare în județ este raportată în localitatea Remetea Mare: 12,12/mia de locuitori.
Situația în Caraș-Severin
Numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 5.593. Peste 1.571 de persoane au fost declarate vindecate, de la începutul pandemiei. 789 de pacienți au fost tratați în Reșița, 750 în Caransebeș, 32 în Oravița, iar câte doi în județele Timiș și Hunedoara.
294 de persoane au decedat: 284 în Caraș-Severin și 13 în Timiș. Șapte decese au fost raportate marți; un bărbat nu avea alte boli asociate.
În spitalele din județul Caraș-Severin sunt internați, la această dată, 177 de bolnavi. Dintre aceștia, 56 sunt la Spitalul Județean din Reșița, 82 la Spitalul Municipal Caransebeș, iar 18 sunt la Spitalul Oravița. 15 pacienți sunt tratați în secțiile ATI ale unităților medicale.
Autoritățile transmit că, în total, au fost testați aproape 11.000 de locuitori din județ.
Bilanțul la nivel național
În total, 13.678 de persoane, diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, au decedat.
În intervalul 14.12.2020 (10.00) – 15.12.2020 (10.00) au fost raportate 204 decese (113 bărbați și 71 femei). Dintre acestea, două decese la categoria de vârstă 20-29 de ani, două decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 58 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 55 decese la categoria de peste 80 de ani.
190 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru doi pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.202. Dintre acestea, 1.255 la ATI.
Pe teritoriul României au fost confirmate 565.759 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 465.050 de pacienți au fost declarați vindecați.