Circ la lucrările de apă-canal! Primăria a amendat constructorii!

Telenovela lucrărilor de pe domeniul public pare să nu se mai încheie. De această dată, problemele depistate de autoritățile locale sunt pe Aleea Gugu.

Primăria Municipiului Reşiţa a avertizat Asocierea S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi S.C. ELECTROSISTEM S.R.L, care execută lucrări la reţelele de apă şi canalizare pe raza municipiului, în cadrul POS Mediu, să ia măsuri pentru remedierea problemelor apărute pe Aleea Gugu. Acolo se desfășoară lucrări de alimentare cu apă și introducere a rețelei de canalizare. Totodată, funcționarii administrației publice locale le-au aplicat și o sancțiune contravențională, în valoare de 2.500 de lei.

În cursul săptămânii precedente, în zonă s-au efectuat branșamente pentru racordarea la rețeaua de apă și canalizare a imobilelor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Precizăm că administrația publică locală eliberează permise de spargere în baza solicitărilor scrise din partea executanților lucrărilor și monitorizează în permanență modul de respectare a acestora și de execuție a lucrărilor. Reamintim că operatorul judeţean de apă şi canalizare – SC AquaCaraş SA –  este autoritatea contractantă a acestui program european de finanțare a lucrărilor și are posibilitatea de a lua măsuri împotriva constructorilor, în situația în care nu se respectă obligațiile contractuale”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar al Reșiței, Ioan Crina.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/