Circ în Consiliul Local Timișoara: agenda culturală nu a fost aprobată. Fritz: Un gest iresponsabil

ruga timisoarei

A fost circ în toată regula, marți seara, în ședința Consiliului Local Timișoara. După discuții contradictorii care au durat mai mult de o oră, agenda culturală pe acest an nu a fost aprobată. Liberalii au refuzat să voteze proiectul pe motiv că festivaluri importante nu s-au regăsit pe listă. Pe de altă parte, Fritz îi acuză pe cei din PNL că au dat dovadă de un „gest iresponsabil”.

O nouă ședință cu scântei a Consiliului Local Timișoara. Nici bine nu a început plenul, marți seara, că aleșii locali au început să aibă discuții contradictorii pe marginea proiectului de hotărâre privind aprobarea agendei culturale a Timișoarei pe anul 2022. Mai precis, a fost prevăzută o sumă de 5,3 milioane de lei pentru organizarea de „evenimente de anvergură și cu tradiție, ce promovează imaginea Timișoarei”.

Consilierul local PNL Dan Diaconu a luat primul cuvântul pentru a semnala faptul că Festivalul Jazz TM nu se regăsește pe agenda culturală din acest an și a atras atenția că a fost schimbată denumirea Rugii Timișoarei în Banatica.

După ce că nu ați reușit să finanțați Festivalul Internațional de Literatură, după ce o grămadă de evenimente de tradiție care aveau un sens în viața culturală a Timișoarei nu mai apar printre preocupările dvs, astăzi semnăm actul de deces al Festivalului Jazz TM. (…) Oare vă este rușine cu cuvântul rugă? De ce nu poate să apară cuvântul rugă într-o agendă culturală? De ce trebuie să-l îmbrăcăm în Banatici, în alte forme. Este un lucru simplu: este Ruga Timișoarei. De ce ne este rușine cu acest cuvânt?”, a afirmat Dan Diaconu.

În aceste condiții, Simion Moșiu, consilier local PNL, a anunțat că va propune un amendament astfel încât Banatica să se numească Ruga Bănățeană. „Și eu, cu mâhnire, constat dispariția a trei festivaluri de marcă. Vreau să fac un amendament ca Festivalul Banatica, cui i-a trecut prin cap să înlocuiască Ruga Bănățeană, să înlocuim această denumire, Banatica cu Ruga Bănățeană. Ne este rușine să spunem Ruga Bănățeană? Propun să schimbăm această denumire penibilă cu Ruga Bănățeană”, a precizat Moșiu.

De asemenea, Daniela Mariș, consilier local PNL, a atras atenția asupra faptului că nu i se pare normal ca Târgul de Paște sau manifestările dedicate zilei de 9 Mai să fie trecute pe agenda culturală pentru a fi finanțate, în condițiile în care deja au avut loc. „Eu sunt chiar revoltat, vă spun sincer. Cum se poate să scoți un eveniment internațional cum este Jazz TM din programul cultural al Timișoarei? Lasă că o aducem pe Bella Santiago în decembrie. Suntem o rușine. Nu mai suport porcăriile astea care se întâmplă. Sunt oripilat”, a spus, iritat, și Lucian Căldăraru, consilier local PNL. Totodată, Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi, pe motiv că nu toți consilierii cunosc agenda culturală în detaliu.

Într-un final, proiectul a fost supus, totuși, votului. Însă a obținut doar 12 voturi, 11 de la USR și unul de la fostul liberal Raul Ambruș, motiv pentru care nu a fost aprobat, voturile fiind prea puține. Imediat, au început să curgă o serie de reacții pe Facebook.

ruga timisoarei2

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, i-a acuzat pe liberali că au dat dovadă de un gest iresponsabil. „Zi tristă pentru Timișoara, pentru cultura și tradițiile noastre. PNL sabotează cultura timișoreană. În fiecare an, Casa de Cultură propune Consiliului Local aprobarea evenimentelor pe care urmează să le organizeze cu finanțare de la bugetul local, sub denumirea Agenda Culturală a Municipiului Timișoara. Liberalii din Consiliul Local Timișoara au refuzat, fără niciun argument valid, să aprobe această Agendă Culturală a Casei de Cultură a Municipiului. Gestul lor iresponsabil, făcut strict din considerente politice, pune în pericol evenimente de tradiție pentru orașul nostru, printre care: Ruga Timișoarei, Festivalul Inimilor, Ziua Timișoarei (unde ar fi trebuit să concerteze draga noastră formație Phoenix), evenimentele de comemorare a martirilor Revoluției din 1989 sau spectacolul de Revelion. M-am obișnuit la sabotaj politic constant al celor care au pierdut accesul la resurse publice, dar recunosc că am avut speranța ca el să cunoască o limită: să nu transformăm cultura în câmp de luptă politică ieftină, în anul pregătirii pentru cea mai uriașă oportunitate de promovare a Timișoarei în decenii – Capitala Europeană a Culturii”, a declarat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Și Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, le-a bătut obrazul celor din PNL, pe Facebook, pentru că agenda culturală a fost blocată. „În anul în care ne pregătim să fim Capitală Culturală Europeană, viceprimarul PNL, plătit de timișoreni și votat de consiliu ca să lucreze pentru binele orașului, blochează agenda și programul cultural. Într-un efort de a sabota administrația actuală, ei sabotează finanțarea pentru evenimente apropiate de inimile cetățenilor: Ziua Timișoarei, activitățile Ansamblului Timiș, Festivalul Inimilor și multe altele”, a precizat Ruben Lațcău.

Pe de altă parte, Cosmin Tabără le-a răspuns lui Dominic Fritz și Ruben Lațcău afirmând că agenda culturală nu a trecut pentru că nu s-a discutat înainte de ședință pe marginea acestui subiect.

Consilierii locali PNL nu au votat împotrivă, ci au decis să nu își exprime dreptul la vot până când agenda culturală nu va fi analizată. Stimați colegi ai USR, votul “contra” de azi este un nou îndemn la dialog și o impulsionare să faceți management, nu acuze. Acuzând, un fost primar și-a pierdut mandatul! Găsiți soluții și vorbe bune, nu vinovați. Vinovăția e managementul defectuos de a susține proiectul și de a-l dezbate cu consilierii locali, care să-l voteze în cunoștință de cauză, și nu orbește! Proiectul nu a strâns nici voturile tuturor consilieri din USR, asta nu s-a văzut?”, a declarat Cosmin Tabără.

Potrivit primarului Dominic Fritz, agenda culturală a Timișoarei pentru anul 2022 va fi supusă din nou votului în următoarea ședință a consiliului local.

 

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/