Ciolacu: oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern

marcel ciolacu guvern

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern.

Prim-ministrul a oferit drept exemplu localitatea Grecești din județul Dolj. „Oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern! Cele mai mari probleme sunt în localitatea Grecești din Dolj, unde mai multe zeci de persoane sunt izolate sau au fost evacuate preventiv. Ne-am asigurat prin Departamentul pentru Situații de Urgență că acești oameni vor primi mâncare caldă și apă. De asemenea, am vorbit cu autoritățile din localitate să găsim soluții pentru ca oamenii să aibă unde să doarmă la noapte și am dat asigurări că vom aloca imediat bani din fondul de rezervă pentru refacerea drumurilor și remedierea pagubelor.”, a anunțat sâmbătă Ciolacu pe Facebook.

Premierul a mai spus că ajutoare vor fi distribuite și în alte comunități.

„Aseară (n.r. vineri, 16 iunie), am convocat un Comitet Național pentru Situații de Urgență pentru a aproba acordarea unor ajutoare pentru oamenii din Ighiu, județul Alba. Sunt în permanent contact cu ministrul Mediului care monitorizează situația, dar și cu celelalte autorități responsabile pentru ca toată lumea să intervină rapid și să limităm cât mai mult efectele asupra oamenilor”, a precizat Marcel Ciolacu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/