S-a produs rocada! Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu

Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu pentru a forma noul Executiv. Va fi gata până joi, promite noul prim-ministru.

„După consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziția de prim-ministru al României pe Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al coaliției și să continue munca dedicată, serioasă, eficientă și eficace a coaliției cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp. Vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului și vă aștept pentru depunerea jurământului.”, spune Klaus Iohannis.

publicitate online in ziar Express de Banat

Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate, la constituire, afirmă șeful statului, să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare.

„Acest model până acum a funcționat foarte bine și sunt încredințat că va funcționa și în continuare. Am avut în prima parte ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniștri desemnați de partidele care sunt în coaliție, care au fost în coaliție. România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize și datorită felului în care coaliția, Guvernul condus de Nicolae Ciucă, au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflație, avem creștere economică și toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine.”, adaugă președintele Iohannis.

În opinia lui, „rotația premierilor arată un nou nivel de implicare și seriozitate la nivelul coaliției de guvernare”.

„Românilor li s-a promis stabilitate și au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci și au fost rezolvate.”, încheie Iohannis.

Premierul desemnat Marcel Ciolacu a spus că până joi Guvernul trebuie să fie votat. El spune că desemnarea sa „aduce în egală măsură și o mare responsabilitate și doresc să mă ridic la nivelul acestei responsabilități”. Ciolacu i-a mulțumit lui Nicolae Ciucă, care și-a depus mandatul, despre care a spus că „prin gestul său, România a trecut într-o etapă de democrație consolidată”.

„Dacă Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus și a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul Guvern, condus de mine, să fie despre economie și reformă. În primul rând, până joi România trebuie să aibă un Guvern votat și pe urmă să venim la dumneavoastră pentru depunerea jurământului”, a declarat, la Palatul Cotroceni, Marcel Ciolacu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/