Cinematograful Dacia, locul 3 la nivel național! Reșița, mai presus de București, Craiova sau Galați!

Performanță remarcabilă pentru Cinematograful Dacia din Reșița! Instituția a reușit să întreacă, la numărul de spectatori, cinematografe din capitală, dar și din alte orașe cu populație mult mai bogată.

Centrul Național al Cinematografiei a anunțat topul instituțiilor din țară, întocmit pe baza numărului de spectatori pe care cinematografele cu un singur ecran au reușit să îi atragă pe parcursul anului 2015. Cinematograful Dacia din Reșița a obținut un onorabil loc 3, plasându-se astfel mai bine decât instituții similare din orașe mari cum ar fi București, Craiova, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea sau Galați.

Mai exact, în anul 2015, cinematograful reșițean, care dispune de 402 locuri, a avut 66.969 de spectatori. Reșița a fost depășită doar de Cinematograful „Florin Piersic” din Cluj-Napoca (720 de locuri, 83.416 spectatori) și Cinematograful Arta din Sibiu (230 de locuri, 69.469 de spectatori). Rezultatul este unul remarcabil, în condițiile în care Reșița are aproximativ 70.000 de locuitori, în timp ce primele două locuri sunt deținute de orașe care au peste 300.000 de locuitori Cluj-Napoca, respectiv Sibiu cu 150.000 de locuitori.

„Mulțumim publicului reșițean pentru că a ajutat la această performanță notabilă să ne clasam în top 3, Reșița fiind un oraș cu o populație în jur de 70.000 de locuitori. Fără voi, dragi cinefili, nu am fi fost aici, ne bucurăm că ne-ați răsplătit toate eforturile depuse prin a veni la film. Mii de mulțumiri”, se arată pe pagina de Facebook a cinematografului reșițean.

În 2015, Cinematograful Dacia a prezentat peste 120 de filme în premieră națională, majoritatea cu avanpremiere naționale cu o zi înainte de premiera oficială în România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/