Cine nu muncește pleacă! Excluderile din PSD Caraș-Severin, explicate de Viorica Dăncilă

Cei 4 consilieri județeni și vicepreședintele Flavius Nedelcea, recent excluși din PSD, au plecat „executați” la ordinul Luminiței Jivan. S-a vorbit despre trădare ca motiv principal, în sensul că, la alegerile din luna mai, ar fi avut obiecții cu privire la deciziile partidului din care făceau parte. Adevărul referitor la excluderile din Consiliului Județean Caraș-Severin a fost prezentat la Reșița chiar de Viorica Dăncilă.

Premierul României și președintele PSD la nivel național n-a spus niciun cuvânt despre vreo trădare la alegerile europarlamentare, ci a preferat să facă precizări generale. Pe scurt, cine nu muncește, plătește. În cazul consilierilor județeni din PSD, cu funcția, semn că Lenuța Ciurel, Gabriel Dinu, Nicolae Gubandru și Victor Tiugan, alături de vicepreședintele Flavius Nedelcea, nu și-au făcut treaba, ci au preferat să critice de pe margine. Viorica Dăncilă are încredere în alegerea Luminiței Jivan de a scăpa de cei 5 membri PSD.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Încă o ședință cu scandal! PSD Caraș-Severin a început trierea!

„Plecăm în campania de prezidențiale, vor urma alte două campanii: campania pentru locale și pentru alegerile parlamentare. Cred că în această luptă trebuie să dăm dovadă de unitate, toți trebuie să ne implicăm. Părerea mea este că cei care nu vor să se implice și cei care vor doar să stea pe margine și să critice trebuie să-i lase pe ceilalți să meargă mai departe. Cred că acesta este principiul pe care l-a aplicat și Luminița Jivan. Nu putem să mergem la luptă dacă unii stau și alții muncesc, unii critică și alții sunt cei care sunt implicați în lupta politică de zi cu zi. Cred că și aici, la nivel de județ, este asemănător cu ceea ce am cerut la nivel național, cei care vor să meargă la luptă, merge cu toții, ne implicăm și câștigăm, cei care nu vor, să ne lase în pace, pentru că ceilalți își doresc să câștige și ca să câștigi trebuie să te implici”, a declarat Viorica Dăncilă în conferința de presă susținută la Reșița.

CITEȘTE ȘI: Trădare și umilință în Consiliul Județean, execuții în PSD Caraș-Severin!

Deciziile Luminiței Jivan, președintele PSD Caraș-Severin, sunt susținute și de Mihai Fifor, secretarul general al PSD, prezent și el la Reșița. „Este o chestiune internă a organizației PSD Caraș-Severin, o decizie pe care noi o respectăm, o decizie care se prezintă în CEx-ul național și pe care noi o s-o validăm în CEx-ul național, cum este statutar. Filialele Partidului Social Democrat, așa cum prevede statutul, au dreptul să-și organizeze activitatea așa cum consideră necesar pentru ca această activitate să fie una cât mai bine desfășurată”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/