Cinci tuneluri de dezinfectare pentru pieţele din Timişoara. Dezinfectantul se lasă așteptat!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pentru Societatea Pieţe SA din Timişoara au fost achiziţionate cinci tuneluri de dezinfectare care vor fi amplasate în halele de carne şi lactate, anunţă Nicolae Robu, primarul Timişoarei. Sunt vizate piețele Iosefin, Badea Cârţan, 700, Doina şi Dacia.

Edilul a mai precizat că, odată cu luarea acestor măsuri de dezinfectare, susţine continuarea activităţii pieţelor chiar şi în timpul pandemiei, dar controlul va fi foarte strict.

„Tunelul din piaţa Dacia este unul mobil care va fi adus în piaţa volantă de la stadionul Dan Păltinişanu. Drept urmare, iată că se fac eforturi şi în unităţile aparţinătoare de Primărie, respectiv în Societatea Pieţe SA pentru a ne proteja de infecţii. Activitatea aceasta comercială trebuie să continue. Eu am văzut că a fost primită favorabil decizia noastră de a păstra deschisă piaţa volantă, în condiţiile în care controlul este foarte strict în ceea ce priveşte accesul şi tot ceea ce se întâmplă în piaţa volantă. Mâine (n.r. sâmbătă) va fi din nou deschisă şi se va folosi acest tunel.”, a precizat Nicolae Robu.

Problema o constituie dezinfectantul, care încă nu a sosit, dar Robu afirmă că până săptămâna viitoare va ajunge în aceste pieţe şi substanţa consumabilă.

promovare banner maxagro

,,Sperăm să fie şi dezinfectantul venit, pentru că substanţa consumabilă încă la această oră nu a ajuns, însă promisiunile sunt că va ajunge în timp util, încât chiar de mâine să poată fi folosit tunelul în piaţa volantă. Dacă nu, de săptămâna viitoare, pieţele pe care le-am menţionat vor avea la dispoziţie aceste tuneluri.”, a adăugat edilul.

Sursa foto: Pressalert.ro

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/