Cinci tone de produse alimentare, distribuite de Mitropolia Banatului către spitale şi diferite instituţii din judeţul Timiş

Mitropolia Banatului continuă să ofere sprijin spitalelor din judeţul Timiş, dar şi altor instituţii. Ajutorul a constat în 5 tone de produse alimentare: ulei, zahăr, făină, orez. Acţiunea caritabilă s-a desfăşurat la iniţiativa ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, şi Fundaţia Filantropia.

Mai multe instituţii socio-medicale din judeţ au beneficiat de alimente din partea Mitropoliei. Aceste instituţii au avut un regim special în ceea ce priveşte hrana şi asistenţa celor aflaţi în suferinţă din cauza pandemiei.

Cele cinci tone de produse alimentare au fost distribuite către Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel, Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Fundația Rudolf Walter, Penitenciarul din Timișoara, Serviciul de Ajutor Social Maltez, Federația Caritas a Diecezei Timișoara. Toate acestea beneficiază de cantină și servicii de cazare, acordând permanent servicii sociale de calitate persoanelor aflate în situație de criză din punct de vedere social, economic şi medical.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/