Cinci milioane de euro pentru drumul către Secu!

Lipsa fondurilor din bugetul local pentru renovarea drumului ce leagă Reșița de Stațiunea Secu nu a împiedicat administrația locală să găsească alte soluții pentru modernizarea zonei. Un studiu amplu de reabilitare așteaptă aprobarea pentru accesarea de fonduri europene.

Aproximativ cinci milioane de euro este suma ce ar putea schimba total tabloul oferit de șoseaua ce duce la Secu. Noul val de fonduri europene poate asigura renovarea totală a drumului, dar și reamenajarea întregii zone, pentru a-i crește potențialul turistic. „Preluând de la Consiliul Județean acest drum ce leagă Reșița de Stațiunea Secu am făcut un proiect pe bani europeni, un proiect amplu ce cuprinde drumul din Văliugului până în Scorușului, trotuare noi, două lucrări de artă și poduri din Reșița”, a precizat Mihai Stepanescu, primarul Reșiței. Mai mult decât atât, în proiect este prevăzută și reabilitarea Centrului Maria, locul unde mai mulți copii defavorizați încearcă să trăiască.

CITEȘTE ȘI: DRUMUL SPRE SECU BAGĂ SUTE DE MAŞINI ÎN SERVICE

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pentru că banii locali nu sunt suficienți, accesarea de fonduri europene s-a dovedit a fi cea mai bună soluție, ținând cont de faptul că în momentul de față șoferii sunt nevoiți să facă slalom printre craterele ce au luat amploare în asfalt și reapar după fiecare iarnă. „Este un proiect necesar și investiția este una destul de serioasă, circa cinci milioane de euro, și prevede modernizarea unei porțiuni de circa zece kilometri”, mai adaugă edilul-șef. Pașii pe care urmează să îi facă această propunere au trecut de prima etapă, cea de realizare a studiului. Acesta urmează să fie trimis la ADR Vest după ce a fost aprobat în ședința de Consiliu Local. Cel mai probabil că anul viitor se va afla dacă obține sau nu finanțare. Chiar și în cazul unui răspuns negativ, administrația locală rămâne optimistă cu privire la fondurile 2014-2020 pentru simplul fapt că, în calitate de zonă metropolitană, Reșița va putea obține mai multe finanțări.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/