Cinci incendii astăzi în Caraș-Severin

pompieri isu caras severin

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea focului la anexe gospodărești, respectiv la vegetație uscată.

În jurul orei 11:00, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un grajd din satul Petroșnița. Au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent, pe aproximativ 100 mp, cu flacără la nivelul acoperișului. Focul a ars atât acoperișul cât și bunurile depozitate în interiorul grajdului. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Cel de-al doilea incendiu izbucnit la afumătoare din satul Globu Craiovei, focul cuprinzând și grajdul din apropierea afumătorii. Un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici a intervenit, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de personal voluntar pentru situații de urgență. Focul a ars acoperișul grajdului aproximativ 90 mp, opt tone de cereale, moara de cereale etc. Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de jar sau scântei căzute pe materialele combustibile din apropiere.

Din fericire, în niciunul dintre aceste incendii nu au fost înregistrate victime. Tot astăzi, pompierii interveni pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, dintre care două la Caransebeș și unul la Buchin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/