Cinci ani fără nicio reparație pentru tramvaiele ultramoderne ale Reșiței!

tramvai 4

Alături de directorul general al Durmazlar Machinery, compania turcă care a câștigat licitația pentru cele 13 tramvaie care vor rula din 2024 la Reșița, primarul Ioan Popa a prezentat luni presei prima garnitură ajunsă duminică-dimineață în oraș.

Este o bucurie ca după 11 ani de liniște în oraș – în 2011 s-a abandonat transportul pe linie de tramvai la Reșița, să avem din nou un tramvai aici, unul nou de data aceasta. Următoarele vor veni într-o cadență de unu sau două pe lună. Eu le mulțumesc partenerilor din Turcia pentru munca pe care au prestat-o în ultimul an de zile, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor noastre.”, a declarat primarul Ioan Popa, în deschiderea conferinței de presă, susținută în apropierea depoului de tramvaie din zona Kaufland.

La rândul său, Abdullah Bocan, director general al Durmazlar Machinery, a declarat că firma pe care o reprezintă activează în acest domeniu din 1996, având numeroase colaborări atât pe plan local, cât și internațional.

„Pe lângă tramvaie, compania noastră face și proiectare și dezvoltare de soluții pentru tramvaie. Numai pentru piața turcească am produs peste 150 de tramvaie, pentru patru orașe, iar din 2020 tramvaiele noastre operează și în Polonia. În afară de ceea ce producem noi, mai avem colaborări cu firma Alstom, care este cea mai mare companie la nivel mondial de material rulant de cale ferată, pentru că noi sunt și furnizori de boghiuri pentru Alstom, fapt ce arată că suntem o companie de încredere.”, a spus reprezentantul Durmazlar Machinery.

tramvai 8

Cele 13 tramvaie au fost contractat în urma unei licitații derulate de Ministerul Dezvoltării. Garniturile produse pentru Reșița au o lungime de 19 metri, sunt bidirecționale și au o capacitate de transport de până la 135 de persoane, dintre care 32 pe scaune fixe. Unitățile sunt prevăzute cu rampe automate pentru persoanele cu dizabilități și sunt dotate cu sisteme de climatizare, camere video și sisteme de numărare a pasagerilor. Din totalul celor 13 tramvaie care urmează să sosească la Reșița etapizat până la finalul lunii iulie, primele patru sunt gri cu galben, iar restul – gri cu verde.

tramvai 3

Potrivit reprezentanților Durmazlar, demersurile pentru omologarea tramvaielor au început deja, iar garanția este asigurată pe o perioadă de cinci ani. În ceea ce privește mentenanța garniturilor, aceasta este asigurată, într-o primă fază, de companie, până când personalul trimis din Turcia va finaliza cursurile de pregătire cu viitorii mecanici de la Reșița.

Legat de data la care reșițenii vor putea circula cu tramvaiul în oraș, primarul Ioan Popa a declarat: „Nu mai vreau să fac previziuni, pentru că am făcut una și nu mi-a ieșit (n.r. – Ioan Popa spunea că până la finalul lunii decembrie 2022 tronsonul cuprins între Kaufland și Intim va fi deschis circulației). Proiectul trebuie să fie finalizat până în aprilie 2024, conform contractului, dar noi sperăm să devansăm puțin acest termen. Oricum, tramvaiul nu poate să fie funcțional pe linii, decât după ce ambele stații de redresare sunt puse în picioare.”

tramvai

tramvaie 2

tramvai 6

tramvai 5

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/