Curtea de Apel Braşov a respins apelul prin care primarul comunei Pojejena, Omer Radovancovici, a atacat sentinţa Tribunalului Covasna de condamnare a sa la cinci ani de închisoare cu executare pentru iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări.
Cunoscut drept “Prinţul Clisurii” ca urmare a implicării sale în contrabanda cu ţigări, Omer Radovancovici a fost condamnat deja de două instanţe la pedepse privative de libertate. Primarul Pojejenei s-a declarat nevinovat şi aştepta ca astăzi să fie achitat. Nu s-a întâmplat aşa, ba mai mult, soluţia Curţii de Apel Braşov a fost chiar mai aspră în ceea ce-l priveşte. Instanţa a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpaţii Dobrosavlevici Sârgean şi Deianovici Zdravco împotriva sentinţei penale nr. 26 din data de 31 mai 2010 a Tribunalului Covasna şi a desfiinţat-o sub aspectul neaplicării unor pedepse complementare faţă de Radovancovici şi alţi inculpaţi.
Interzis la Primărie
Rejudecând, magistraţii braşoveni i-au aplicat primarului din Pojejena câte o pedeapsă complementară, pe lângă fiecare pedeapsă principală. Astfel, Omer Radovancovici are de executat cinci ani de puşcărie, iar timp de trei ani de la momentul punerii sale în libertate, i se interzice să aleagă şi să fie ales în autorităţile publice şi îi este interzis dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Curtea de Apel Braşov a reţinut în favoarea inculpaţilor Dobrosavlevici Sârgean şi Deianovici Zdravco circumstanţe atenuante şi le-a redus pedepsele de la doi ani şi jumătate de închisoare la doi ani. În rest, instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Omer Radovancovici şi ceilalţi inculpaţi au zece zile la dispoziţie pentru a declara recurs, ultimul cuvânt urmând să-l aibă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
CITEŞTE ŞI:
Prinţul Clisurii îşi aşpteaptă pedeapsa!