Cican ajunge la vorba medicului Borcean: Urgențele se sufocă!

Așa cum prezicea acum mai bine de o săptămână medicul chirurg Gheorghe Borcean, Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal din Caransebeș este sufocat de pacienți, acum că în fosta Policlinică s-au închis cabinetele medicale.

Oamenii care au nevoie de consultații au fost îndrumați spre Urgențe, chiar dacă nu au probleme grave, de către managerul Adrian Cican până la deschiderea Ambulatoriului. Din păcate, personalul medical și nemedical abia face față numărului deosebit de mare pe pacienți.

Surse din cadrul Spitalului spun că într-o zi de lucru ajung să intre în Urgențe peste 160 de pacienți, aproape ca într-o zi de lucru de la Spitalul Județean Timișoara. Oamenii au probleme și, deși este deschidere din partea personalului medical, tot trebuie să-și aștepte rândul minute bune.

Managerul Adrian Cican a prezis că la Urgențe va fi nebunie, însă nu s-a gândit că se va da războiul nervilor tari din partea tuturor. Acesta ne-a declarat că a suplimentat registratorii pe Urgențe în fiecare dimineață până la ora 11.00, dar degeaba dacă nu a adus și un calculator, spun oamenii.

Pentru pacienţii care vin cu bilet de trimitere ca pentru ambulatoriu, după ce sunt înregistraţi, se cheamă medicii specialişti de pe secţii pentru consultaţii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/