Chişărău a vândut un pont de peste 2,5 miliarde de euro!

Fostul director al SC Moldomin Moldova Nouă a băgat trei tineri în pământ, a mituit vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, dar tot nu s-a potolit. Le-a vândut ruşilor pe nimic informaţiile clasificate legate de bogăţiile solului din Clisura Dunării!

Înfiinţată în anii ’70, Moldomin a administrat un zăcământ uriaş de cupru, al doilea din ţară şi unul dintre cele mai valoroase din Europa. În 2006, băieţii isteţi au avut grijă să-i pună lacătul pe poartă, lăsându-l cu datorii uriaşe. Statul român a considerat că întreprinderea minieră din Moldova Nouă e nerentabilă şi inevitabilul s-a produs. A intrat în faliment şi a ajuns pe mâna lichidatorului judiciar. Moldominul s-a tăiat şi s-a vândut la fier vechi. „Mare parte ar fi ajuns la romii din Mehedinţi. Au făcut milioane de euro. Nu mai aveau facturi să acopere furăciunile!”, îi declara primarul Matei Lupu realizatoarei emisiunii „În premieră”.  După ce s-au încasat câteva zeci de milioane de euro, în 2011, zăcământul a fost scos la licitaţie şi cumpărat de Mineco. Preţul, unul ridicol: 4.000.000 de euro!

În cadrul aceluiaşi material realizat de Carmen Avram se arată că, în momentul de faţă, zăcământul de la Moldova Nouă e estimat la 2,5 miliarde de euro, în condiţiile în care nu e cercetat în totalitate! Mai mult decât atât, pe lângă resursele inepuizabile de cupru, un interes major îl reprezintă alte metale. Şerban Stan, fost lider de sindicat, spunea şi el în aceeaşi emisiune-document: „Nu putem divulga ceea ce avem: aur, argint, metale rare, molibden, folosit în industria de armament. Molibdenul e 22.000 de dolari tona!” Informaţiile acestea, dar mult mai detaliate, cu hărţi şi tot ceea ce e nevoie, au fost vândute de Iacob Chişărău unui spion rus. Acesta din urmă a fost prins pe Aeroportul „Henry Coandă” în octombrie 2012, în timp ce se pregătea să părăsească, ţara având asupra sa date şi documente secretizate despre zăcămintele naturale din Clisura Dunării.

În sarcina lui Chişărău s-a reținut „infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”. „Chişărău a permis accesul reprezentanţilor societății comerciale MINECO AG la documente (pentru studierea şi fotocopierea acestora) ce conţin date şi informaţii geologice, de natură tehnică, cu caracter de informaţie clasificată. Aceste informații, existente la S.C. MOLDOMIN S.A. ca bază de date geologice și care se refereau la perimetrul Moldova Nouă – Mina Centrală, au fost puse la dispoziție reprezentanților firmei respective, fără acordul prealabil al autorităţii competente”, explică DNA. Chişărău a vândut aceste informaţii clasificate pe nimic, mai exact, pentru aproape 2.000 de lei pe lună. Ruşii s-au revanşat faţă de el oferindu-i o funcţie în cadrul societăţii, pentru care  fost remunerat în perioada decembrie 2011 – aprilie 2012.

Comments

  1. Violeta says:

    Sa nu cumva sa spuneti ca in perioada care s-a inchis Moldominul.ministrul Economiei era Codrut Seres.Nu e voie sa spuneti asta !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/