Chisăliţă, o variantă pentru Moldova Nouă în 2020?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Zbuciumul politic din ultima perioadă de la malul Dunării, presărat tot mai mult cu amestecul celor trei culori primare, face ca pe buzele cetățenilor să fie readus în discuție numele de Ion. Însă nu cel din romanul lui Rebreanu, ci Ion Chisăliță, fostul primar al orașului Moldova Nouă.

Ieșirile publice ale primarului Adrian Torma la adresa senatorului Vela, precum și aparițiile edilului PNL-ist la brațul social-democraților, nu l-au făcut pe caransebeșan să-i retragă sprijinul primarului de la malul Dunării, cu atât mai puțin în mandatul următor.


Marcel Vela are explicațiile sale pentru comportamentul din trecut al lui Torma și are convingerea că acesta nu va renunța la echipa liberă, cu una, cu două: „Domnul Torma are un spirit de camarad, de fotbalist care, evident, fiind și luptător, la momentul când, să spun, a avut comentarii la adresa mea sau a Biroului Județean, a avut unele informații. Dar informațiile sunt relative. Ca să fie și obiective, probabil trebuie dovedite și de fapte, fapte care au continuat după acele observații și care au luminat situația, au clarificat cazul. Adevărul nu a mai fost relativ, a devenit un adevăr absolut și domnul Torma cred că s-a convins că locul domniei sale este în echipa PNL-ului. Sper că această convingere va fi de bun augur și în viitor și că vom lupta împreună pentru PNL, pentru Caraș-Severin, pentru România. Am încredere că domnul Torma va rămâne în această echipă și, evident, în această situație, domnul Torma va fi candidatul nostru”.

1000x100 (4)

Decât dragoste cu forța, mai bine cu resursele!

La momentul actual, senatorul Vela are convingerea că lui Adrian Torma îi este mai bine în familia PNL-ului, însă nu s-ar împotrivi dacă actualul edil ar avea alte opțiuni, opțiuni pe care, sigur, și liberalii le dețin, în caz de război: „Nu cred că există vreo posibilitate în care domnul Torma să nu mai dorească să rămână în echipa noastră, să aibă alte opțiuni sau preferințe politico-electorale. În caz contrar, evident că PNL-ul are resurse pentru a găsi un candidat pe măsură, astfel încât să venim în fața oamenilor și pentru Moldova Nouă cu o alternativă viabilă! Pentru că, în PNL, înainte de a fi important duelul electoral, înainte de a fi importanți oamenii, ca și personalități politice, în PNL, în primul rând, sunt puși cetățenii României, cetățenii unor orașe, comune sau municipii, cetățenii județului etc și noi trebuie, împreună, ca și echipă politică, să găsim cele mai bune soluții pentru cetățeni”.

În privința zvonurilor potrivit cărora fostul primar Chisăliță ar fi planul B, în caz de dezertare, liderul PNL Caraș-Severin potolește spiritele: „Eu cu domnul Chisăliță nu am discutat asemenea subiecte. Știu că l-a susținut pe domnul Torma, a fost alături de domnia sa. A fost un primar foarte bun pentru Moldova Nouă, a avut foarte multe proiecte. Din păcate, oamenii, atunci, au ascultat de PSD și s-a dovedit, în perioada următoare, ce s-a-ntâmplat în Moldova Nouă, după mandatul domnului Chisăliță. Respectăm opțiunile oamenilor, alegerile lor. Așa a fost să fie. În 2016 s-au lămurit și au revenit pe varianta liberală și sper că vor continua tot așa. La ora actuală, spun că domnul Torma este cea mai bună soluție pentru cetățeni”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/