Cei care au în chirie sau în concesiune bazele sportive de pe malul Begăi și zona stadion din Timișoara sunt foc și pară de supărați pe Dominic Fritz, după ce edilul-șef i-a făcut interlopi.
O parte dintre afaceriștii care au în chirie sau în concesiune bazele sportive și de agrement de pe malul Begăi și din zona Stadionului au organizat, marți, o conferință de presă în timpul căreia și-au arătat nemulțumirea cu privire la faptul că primarul Dominic Fritz i-a făcut interlopi și hoți.
Vă amintim faptul că Primăria Timișoara ar fi descoperit că peste 55.000 de metri pătrați, care aparțin municipiului, au fost ocupați ilegal de decenii de diverse firme. Pe aceste terenuri au fost ridicate construcții ilegale, care au fost exploatate în scop comercial. Împotriva lor, primarul Dominic Fritz a emis dispoziții de demolare, care au fost atacate în instanță. Valoarea terenurilor ocupate ilegal este de circa 22 de milioane de euro.
Primăria a câștigat definitiv trei procese împotriva reprezentanților a trei firme care-și desfășoară activitatea pe malul Begăi, terasa „Boss” și ștrandul termal, respectiv zona Stadion, clubul și ștrandul No Name.
„Nu vrea nimeni să distrugă viața de noapte la Timișoara. Dar viața de noapte nu mai trebuie să depindă de mafie. Vom transforma zona zero a Timișoarei în Coridorul de Agrement Urban Bega. Acolo unde interlopii au închis malul Begăi timp de zeci de ani, tolerat de autorități, copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport, iar toți timișorenii se vor bucura de o mare zonă conectată de natură și de agrement pe malul Begăi”, declara Dominic Fritz în primăvara acestui an, atunci când a anunțat că a semnat dispozițiile de demolare a mai multor locații aflate pe malul Begăi și în zona Stadion, care ar funcționa ilegal pe domeniul public al orașului.
Mitică Viel, cunoscut în Timișoara sub numele de Miki Boxeru, care deține terasa „Boss”, a declarat, marți, că este foarte deranjat de faptul că Dominic Fritz l-a făcut interlop.
„Eu când am făcut contractul, l-am făcut cu Clubul Sportiv Banatul. Contractul este valabil până în anul 2033. Atunci era proprietar Club Sportiv Banatul. La ora actuală, a devenit primăria, cu mânăriile pe care le-au făcut, au devenit ei proprietari, au anulat tot. În momentul ăla, clădirea era intabulată pe clubul sportiv. Eu sunt un chiriaș de bună credință, firma mea a băgat sute de mii de euro în clădirea asta. Vreau să vă spun că am doi copii minori, care merg la grădiniță. Mă face (n.r. Dominic Fritz) toată ziua interlop. Eu nu am furat, de ce mă face interlop, că eu asta nu înțeleg? Nu am făcut închisoare decât pentru trecere frauduloasă de frontieră, pentru libertatea mea am făcut. Eu am un contract de mediere cu clubul sportiv. În momentul când au pierdut ei, nu am mai plătit chiria. Eu am plătit întreținerea, am plătit impozitul pe teren. Primăria dacă spune că e locația lor, atunci cine trebuie să plătească impozitul? Chiriașul sau cine, că asta nu înțeleg. Din 2014, acolo nu funcționează nimic, din cauză că nu a mai dat autorizație de funcționare. Am rămas fiindcă am sperat într-o înțelegere. Cel mai deranjabil este tantamul ăsta care se face. Este normal ca un primar ales de timișoreni, neamțul Samuel Dominic, să iasă și să aibă atitudinea asta? Interlopi, hoți de terenuri. Ce am furat? Eu am un contract care este valabil până în 2033. Miza este malul Begăi, probabil oamenii lor vor lua. Nu știu dacă-l voi da în judecată că m-a făcut interlop”, a afirmat Mitică Viel.
De asemenea, frații Viorel și Ovidiu Ciută, care dețin clubul și ștrandul No Name, susțin că decizia instanței privind demolarea nu este una definitivă, așa cum declară Dominic Fritz.
„Am pierdut un al doilea proces în primă instanță, așteptăm motivarea și vom face recurs. Nu este o hotărâre definitivă. Noi considerăm că suntem victime ale unei campanii electorale premature. Anul trecut, la începutul verii, domnul Fritz a ieșit pentru prima oară și a spus că a descoperit o echipă de șapte mafioți, șapte baze care au furat 22 de hectare. Aceste terenuri nu au fost furate, din contră, au fost îmbunătățite. Este o defăimare a noastră, o manipulare a opiniei publice. Suntem victimele unei campanii electorale premature. Dă foarte bine la presă că se luptă cu mafioții. Lumea îl savurează pe Corrado Cattani al Timișoarei în lupta cu mafioții. Nu avem dosare penale. Eu am trei copii mici. Îl invit pe domnul Fritz la școală, să se uite în ochii lor și să le zică că sunt copii de mafioți, de hoți. Eu vă întreb dacă fișa postului de primar îi permite să ne facă hoți, mafioți, interlopi. Nu am furat nimic, ci din contră, vă demonstrez că de 46 de ani la clubul No Name sunt plătite impozite pe clădiri extratabulare consecutiv. Toate aceste terenuri au fost date prin decret, pe vremea lui Ceaușescu, către întreprinderi pentru a construi baze sportive. Din 1978 este bază sportivă, se plătesc taxe și în continuare această bază a fost închiriată către firma noastră, a fost întreținută, este tot bază sportivă”, a afirmat Viorel Ciută.
Ovidiu Ciută susține că dacă Primăria Timișoara va câștiga definitiv procesul, instituția nu va putea demola baza sportivă în sine, ci acest lucru este posibil doar prin Ordonanță de Guvern.
„Procesul actual pe care l-am pierdut pe rol se referă la niște chestii din interiorul clubului, respectiv două baldachine, un gard, o terasă, o scenă, o toaletă și un depozit. Sunt lucruri care nu necesită autorizație de construcție, nu au fundație. Au fost făcute de noi pentru îmbunătățirea activității. Este o bază sportivă, nu poți să o demolezi decât prin Ordonanță de Guvern”, a explicat Ovidiu Ciută.
De asemenea, Ovidiu Ciută i-a solicitat lui Dominic Fritz să vină cu detalii privind coridorul verde pe care Primăria Timișoara ar vrea să-l realizeze în locul locațiilor de pe malul Begăi și zona Stadion care ar urma să fie demolate.
„Ce înseamnă coridorul verde care va apărea în locul clubului No Name, clubului Lemon, care va apărea pe malul begăi? Să ne arate un proiect. Da, dispare No Name. Noi mâine plecăm dacă pierdem procesul, respectăm legea. Dar să ne arate ce înseamnă coridor verde, pe porțiunea noastră are 100 metri liniari, ăla-i coridor verde? Merge, face un hop, este o clădire, iar se continuă. Să ne dea pe noi afară și să ne arate ce înseamnă coridor verde. Ce înseamnă tactica să demolezi ceva. Ok, demolează toate aceste ștranduri, timișorenii, tinerii unde merg? La UMT, la Gyula, la Szeged, unde să meargă? De ce bazele Uszoda, cele de pe Tudor Vladimirescu sunt în paragină? Sunt ale primăriei, de ce nu le face? Dacă are bani să demoleze niște locații făcute, de ce nu le face pe astea”, a declarat Ovidiu Ciută.