Tranzacția ultimilor 30 de ani din industria chimică – achiziția celor mai importante active ale Oltchim de către Chimcomplex SA a fost finalizată în decembrie 2018, celebrând unirea celor mai importante combinate chimice din țară sub o singură umbrelă: Compania Română de Chimie.
La 100 de zile de la acest eveniment au apărut deja primele rezultate – Chimcomplex a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc și a înregistrat creșteri remarcabile ale principalilor indicatori economici. Caromet SA Caransebeș s-a alăturat grupului C.R.C. devenind parte a Diviziei de Logistică, alături de cele trei HUB-uri din țară: Onești, Vâlcea și Dej.
Dacă la începutul acestui an Caromet își propunea să încheie anul 2019 cu o creștere de 20% față de anul 2018, odată intrată sub umbrela C.R.C, conducerea societății apreciază că această creștere va fi mult mai mare. Astfel, Caromet va asigura mentenanța flotei de vagoane a Chimcomplex Borzești, care numără în prezent 1.000 de vagoane. De asemenea, Caromet se va autoriza și pentru alte game de lucrări, pe care în prezent nu le face, pentru a fi capabilă să acopere tot spectrul de lucrări necesare flotei de vagoane Chimcomplex, inclusiv preluarea activităților de manevră și transport feroviar aferent combinatului chimic.
Într-un interviu acordat capital.ro de către Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex SA, acesta a declarat:
Î: Chimcomplex a devenit primul exportator al țării?
R: Da, este adevărat, noua companie ce a rezultat din fuziunea celor două mari platforme chimice ale țării, Chimcomplex și Oltchim, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc. Acest fapt se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât și producțiilor record înregistrate în acest prim trimestru al anului 2019. De asemenea, suntem al treilea mare consumator de energie din țară!
I: Înainte de a vă întreba de realizările primului trimestru de munca de după fuziunea Oltchim cu Chimcomplex, vă rugăm să ne dați câteva date despre tranzacția de achiziție pentru ca în media nu au apărut prea multe informații.
R: Așa este, strategia de comunicare a Grupului C.R.C. a prevăzut să fim rezervați în a prezenta detalii despre acest eveniment cu adevărat REMARCABIL din industria chimică românească până nu putem prezenta și rezultatele efective ce vin în urma muncii de după fuziune pe care o găsim mai importantă. Astăzi la final de prim trimestru 2019 putem să prezentăm câteva date de interes general ce au stat în spatele celei mai mari tranzacții din ultimii 30 de ani din industria chimică a României!
Despre tranzacție va putem spune ca a fost un efort uriaș început de încă acum 4 ani, cu un plan ce s-a desfășurat pe opt fronturi în paralel, plan pe care îl putem cuprinde în câteva date statistice și care arată volumul de muncă și de implicare al echipei manageriale:
-10 februarie 2017- s-au depus ofertele de către 14 competitori
-6 iulie 2017 – închiderea depunerii ofertelor angajante, unde au fost 7 competitori
-17 octombrie 2017 – Chimcomplex a fost declarat câștigător
-6 noiembrie 2017 – depunerea garanției de 29 milioane euro
-7 decembrie 2017- aprobarea tranzacției de către Adunarea creditorilor, dată de la care a început a se calcula un an până la termenul maxim de plată!
-6 decembrie 2018- Chimcomplex a făcut plata integrală a tranzacției, reușind sa obțină un credit de pe piața internațională de 164 mil euro! Compania Română de Chimie – C.R.C.- rezultată în urma fuziunii celor doua mari platforme chimice de la Borzești și de la Vâlcea a devenit funcțională!
I: Cel mai greu din cele opt fronturi deschise pentru a finaliza tranzacția cu succes, a fost cel de pe planul financiar mai ales ca foarte puțini finanțiști locali v-au dat șanse de a finaliza. Ce ne puteți spune despre acest plan?
R: Două treimi dintre oamenii de afaceri pe care îi cunosc și din lumea financiară locală nu au crezut în finalizarea tranzacției, pentru că nu au avut timpul necesar a se apleca asupra cifrelor ce dau greutate și sustenabilitate proiectului de fuziune, cât și datorită neimplicării ori lipsei de deschidere spre parteneriate. Eu însă am continuat și am mărit efortul de a prezenta proiectul unor finanțatori externi deschiși și cu apetit spre risc spre o țară „picantă“ precum România.
Un moment de mare hotărâre a fost în aprilie 2018 când am renunțat la serviciile firmei Amerocap și am concediat managerii de atunci, pentru că munca lor nu ducea nicăieri, iar eu mi-am asumat riscul de a porni de la capăt!
Astfel de momente fac diferența între cele două categorii de antreprenori care există în lumea decizională, după cum a remarcat și Nassim Nicholas în renumita carte „Lebăda Neagră”: cei ce se implică deplin în tot ceea ce fac, „ce își pun pielea în joc” și își asumă riscurile care decurg din activitățile lor și cei care stau pe marginea scenei economice și sfătuiesc pe alții cum să acționeze sau iau decizii în numele lor și care în fapt transferă consecințele către ceilalți, punând în fapt în joc nu pielea lor, ci pielea altora, așa cum sunt consultanții, managerii de la stat sau politicienii.
În lume și mai ales în România sunt puțini antreprenori din prima categorie, statistic sub 0,5%, iar aceștia sunt flancați, comentați, analizați și descompuși în particule mici de cei din a doua categorie unde în loc de câteva sute avem zeci de mii, care desigur că aleg „calea ușoară” prin care doar comentează și scot în evidenta ca toți antreprenorii din lume au umbre. Însă eu sunt mândru de umbrele mele și fiind tanchist de prima profesie, îmi voi vedea liniștit de marșul meu!
Dar să revenim, în urma acelei decizii din aprilie, care s-a dovedit peste timp deosebit de inspirată, mi-am făcut bagajul și m-am mutat singur la Londra unde am luat-o de la capăt! Am reînceput personal studiul pieței financiare a lumii si după mii de ore de muncă și sute de întâlniri am finalizat selecția unui nou „senior advisor”! Am ales pe cel mai bun, pe Deloitte Londra, firma cu peste 54 de tranzacții reușite pe an și cu peste 1.200 de angajați aplicând o vorbă: „Crezi că este scump un specialist? Atunci lucrează cu un începător și ai să vezi ulterior cât te costa!” Deloitte a văzut potențialul proiectului si s-a prezentat cu profesionalism în lumea financiara. A fost o muncă contra cronometru, un exercițiu complex care a devenit cea mai mare realizare a mea și cred ca și a chimiei din Romania! Dar nu am făcut-o publică pentru ca imediat cu a doua zi de după achiziție, aveam de aplicat în operațional tot ceea ce era prevazut în business plan. Și iar am suflecat mânecile și personal m-am mutat la Vâlcea, iar familia s-a mutat din Cluj la București, oarecum mai aproape! Este un efort considerabil, dar dacă pasiunea mea este munca și chimia, atunci ai mei, au înțeles și fac și ei sacrificii!
Este adevărat ca după finalizare au rămas câteva voci care comentează astfel: “felicitări domnule Vuza, ați făcut o tranzactie incredibilă, dar totuși banii vin de la un consorțiu dintre o bancă elvețiană Credit Suisse și una germană adică VTB banca ce are însă acționariat rusesc! Iar eu le zâmbesc și le răspund: Să înțeleg ca apreciați rodul muncii mele de negociere cât și curajul, pentru ca am reușit sa selectez pe cel mai bun ca dobânda pentru mine și am avut puterea de a refuza ofertele din vest care erau înrobitoare! Sunt un profesionist dar și un pionier în tot ceea ce fac, însă meritele mele în acest caz nu sunt prea mari, eu răspunzând doar noilor stimuli și trenduri de pe piața financiară a lumii pe care o urmăresc atent si unde am observat conform declarațiilor specialiștilor ca viitorul este al băncilor rusești și a celor chinezești, pentru regiunea noastră. Băncile din aceste tari, au urcat și acum ocupa primele 4 poziții mondiale spre surprinderea cititorilor dumneavoastră iar cele americane sau britanice au fost nevoite sa coboare și s-au diluat cu peste 24% în total tranzacții! De ce? Simplu, deoarece pentru noi, antreprenorii de anduranța din est, aceste bănci sunt mai atractive, mai putin birocratice si mai rapide!
De fapt banca VTB este prezenta de mult pe piața Germaniei cu peste 1200 de contracte iar pe piața României noi, nici nu suntem măcar primul lor contract, ci al 8- lea, deci cam târziu! Este adevărat însa ca avem cu ei cel mai mare credit, cum la fel de adevarat este ne vom refinanța in curând de la băncile chinezești cu care avem relații bune. De altfel, în urma acordului inter-guvernamental de la Dubrovnic a celor 16+1 state din Europa de Est, s-a decis deschiderea de birouri si la București, acțiune începută acum 10 ani dar încetinită intre timp. Aici avem ambiția de a fi primii, mai ales ca ei ne-au oferit deja un pachet de investii de 1 miliard de euro prin sucursalele din Budapesta și Varsovia! La el lucram acum intens și avem 7 proiecte de investiții, care însă rămân confidențiale. Dar să revenim la rusi, noi ne simțim bine în parteneriatele cu jucătorii din Rusia. S-a comentat mult de lipsa unor deschideri și colaborări intre Romania si Rusia, tari care în trecut aveau relații si schimburi comerciale excelente, iar acum când un tânăr roman chiar îndrăznește sa facă pasul spre Rusia, îl comentam invers: “banii sunt de la rusi, nu e bine!”. Insa eu stiu ca este foarte bine! Vă mai spun ca am dispus că o mare delegație de la Oltchim să fie prezentă la târgul de polioli de la Moscova unde vom avea pe lângă oportunitatea de a redeschide piața Rusiei, închisă de mai bine de 8 ani, sa negociem înființarea de firme de comerț si de producție de tip joint venture cu marii chimiștii rusi (numele rămân confidențiale se înțelege).
Elementele cheie din statisticile tranzacției au fost:
Din totalul celor 880 de fonduri de investiții din lume, un număr de 67 au experiența în chimie și deschidere pentru riscurile specifice Europei de Est
Din acestea au răspuns solicitărilor senior advisor-ului Deloitte Londra, 47 de fonduri si bănci de investiții;
În urma întâlnirilor bilaterale de la Londra și din alte 5 capitale europene cât și a vizitelor de la cele doua platforme chimice din țară – Borzești si Vâlcea – și-au exprimat interesul de a rămâne în finanțare un număr de 14 fonduri și bănci. Aceasta etapa s-a desfășurat în lunile iunie – septembrie 2018;
In etapa finala după 11 runde de negocieri au fost constituite 4 consorții de investitori din care câștigătorul a fost selectat ținându-se cont de: elementele de siguranța ale tranzacției, cost si reputație;
Au fost în total 535 de întâlniri de afaceri, la care au participat peste 1100 de seniori manageri,
121 de teleconferințe la care au participat 182 de avocați și de specialiști din chimie din 3 continente;
emailurile înregistrate doar pe căsuța Președinte Vuza au fost 44.512 și toate au fost soluționate!
Î: Cum este structurat grupul C.R.C. acum?
R: Grupul C.R.C. – Compania Romana de Chimie cuprinde pe lângă cele două mari platforme chimice de producție și alte 4 divizii:
– Divizia mentenanță din care face parte și Uzuc Ploiești (Uzina de utilaj chimic) și Sistemplast,
– Divizia de Logistica din care face parte Caromet Caransebes cât și cele trei HUB-uri din tara: Onești, Vâlcea și Dej. Tot aici va informam ca sunt in lucru deschiderea a 3 HUB-uri externe care sa ne asigure o mai buna distribuție: în colaborare cu Guvernul Austriei cu care ne-am întâlnit la nivel de cancelar și de ministru, în Sudul Poloniei cu Kalus și în Istambul împreună cu Petkim si Socar,
– Divizia Energetica din care fac parte cele 3 fabrici de energie electrica de pe cele doua platforme și compania A6 Dej,
– Divizia albă cu afaceri în depozitări, reciclări, incinerări de deșeuri și investiții de mediu.
Î: Ce ați făcut pe plan adminstrativ în aceste prime 100 de zile?
R: Pe plan administrativ a fost o munca asidua și am început prin a transfera toate cele 62 de autorizații de funcționare ale combinatului, din care cele mai importante sunt: autorizația de protecție a mediului, autorizația de gospodărire a apelor, autorizațiile privind gestionarea certificatelor de dioxid de carbon și a certificatelor verzi, etc. Au urmat inventarierea si transportul celor peste 11.500 de obiecte de inventar, mijloace fixe, terenuri, clădiri, utilaje, licențe, etc, contra timp. Aici doresc sa mulțumesc pentru întregul efort depus atât Domnului Președinte Executiv ing Bancila Virgiliu ca șef de proiect, cât și autorităților centrale și mai ales locale care chiar ne-au ajutat. Ne-am simțit în sfârșit bine în țara noastră pentru ca cu toții am percutat la nevoia de a finaliza la timp și cu succes fuziunea!
A fost un ritm de “rock” ca sa ne încadram în termene si sa nu periclitam producția cu nicio ora de refuncționare a ambelor platforme. Avem ingineri buni, salariați devotați iar romanul devine si mai implicat când simte ca este parte dintr-un proiect remarcabil, național și care va rămâne exemplu pentru copii fiecăruia dintre noi! Acest proiect de relansare al industriei chimice romanești chiar are potențialul și are efectul de a motiva, de a implica oamenii pasionații de chimie de a face lucrurile bine.
Felicitări salariaților noștri!
Am transferat apoi 1224 de salariați, care au primit prime de instalare și majorări salariale cât și alte drepturi noi, încă de la început, arătând ca în chimie se va plăti mai bine decât în trecut, iar noi am făcut acest prim pas urmând ca și ei, salariații, sa se implice mai mult, sa redevina activi, sa ne ajute sa ne poziționam cât mai eficient în competiția cu ceilalți jucători din economie. Ei , la rândul lor gintele ca salariile vor fi și mai mari, dar nu pentru aceeași muncă ci doar pentru cei ce se vor implica. Si aici trebuie să mulțumesc sindicatelor dar mai ales salariaților cu care colaboram bine. Oamenii vor si se bucura ca în sfârșit antreprenorul transmite claritate, este profesionist, a pornit investițiile, știm ce vom face si când, iar ei vor sa recompensam munca implicarea și nu nepotismul și mai vor sa fie mândri ca sunt parte dintr-un combinat de elita. Însă este si nevoie și de timp pentru acomodare și a elimina pe cei ce au alte interese.
A urmat optimizarea funcționarii activelor de pe cele doua platforme industriale, Borzești și Râmnicu Vâlcea, urmărind să valorificam sinergii le luate în calcul în planul de afaceri, cele mai bune practici comerciale de pe cele doua platforme, identificarea soluțiilor de implementare a planului de investiții, integrarea si modernizarea sistemului informatic, etc.
Î: Ce ați făcut pe plan extern?
R: Pe plan extern, toți jucătorii regionali din chimie au salutat revenirea si poziționarea ca si jucător activ al nolui C.R.C. si au urmat apoi un lung sir de întâlniri si delegații de tip maraton unde fiecare si-a prezentat intențiile, deschiderile si strateg iile pentru un viitor mai bun prin cooperare, pornind de la de la cele comerciale si pana la cele ce privesc politicile investiționale!
Mulțumim ambasadorilor României în Germania – Excelentei sale Emil Hurezeanu, in Austria – Excelentei sale Bogdan Mazuru si în Ungaria – Excelentei sale Marius Lazurca, care ne-au sprijinit imediat si ne-au stat la dispoziție cu tot aparatul diplomatic pe care l-au avut pentru a reprezenta chimia tarii peste hotare la un înalt nivel! Impresionat! Chimia României a reînceput sa fie din nou reprezentata în străinătate!
Personal am fost în 21 de delegații externe în doar 100 de zile! La Londra 5 pe plan financiar, Viena 4 unde pe lângă Consilii de Administrație ne-am întâlnit și cu Cancelarul Austriei pentru un proiect spectaculos pe cercetare în chimie care dacă va reuși va fi unic in regiune. Au urmat delegatei la Budapesta, Kiev, Belgrad, Nurenberg si Moscova – Targuri pe polioli cu echipa de cercetători condusă de Steluța Capitanu, cu care am lansat un nou tip de poliol în cooperare cu partenerul roman Aramis Baia Mare, o alta mare companie romanească condusa de un antreprenor roman. Au mai fost si conferințele de la Monaco, Geneva, Baku și Istambul. Ne-au vizitat companii mari precum Repsol Spania, Motor Oil Grecia si Sibur Rusia pentru a face investii împreună! Si acesta este doar începutul!
Pe plan intern am avut întâlniri la nivelul cel mai înalt cu Rompetrol-KMG unde am stabilit ca vom coopera pe termen lung si vom investi împreuna in petrochimie, cu Romgaz, E-ON, Exon, Carlyle, pentru investiții comune in fabrici de co generare de 100 MWH si de MTO (Methanol to olefine) de 450 milioane euro, ce se afla în studiu dar și cu încă alți 4 jucători mari din domeniul energiei si chimiei. Apoi, toate proiectele de investiții strategice prevazute în planul de afaceri unde au fost alocate din bugetul intern un plafon de 115 mil euro pentru investiții pe verticala, sunt pornite, iar eu le monitorizez săptămânal ca sa le putem finaliza în termenul de 2 ani ce îl mai avem pana la următoarea refinanțare unde vom atrage bani si pentru noile investiții externe.
– Sunt în plan media și voci mai putin fericite? De ce nu reacționați si va prezentați realizările!
– Trebuie sa avem si opoziție, iar ea face parte din joc! Si aceasta pentru ca nu exista in lume tranziție fără zgomote! Schimbarea înseamnă disconfort iar noi oamenii suntem prizonierii obișnuintelor noastre! Studiile de specialitate in tranziții arata ca dacă aceste voci se încadrează în procentul de 2% (care mereu vor fi impotriva la orice, inclusiv la marii de salarii, de exemplu!), atunci demersul este un succes, iar noi suntem in grafic si ne continuam programul strategic! Este adevarat ca nu reacționăm, la vedere, fata de părerile lor dar în fapt suntem atenți la aceste mesaje, pentru ca ele ne dau măsura si ne indica dacă suntem sau nu pe drumul cel bun! Insă noi credem și știm ca, “zmeul se înaltă împotriva vântului!” Cât despre realizări, chimia fiind un proiect greu de înțeles si pe termen lung, strategia noastră de comunicare este ca doar faptele vorbesc!
Î: Fuziunea Chimcomplex cu Oltchim a creat o reacție în lanț de simpatie și chiar de implicare în susținerea proiectului! Cum se vede din interior?
R: Este adevarat ca acest proiect are un potențial imens pentru noi romanii pasionați de chimie si a fost primit pe toate fronturile cu larga deschidere și susținere! La început în decembrie, chiar dacă erau sărbătorile de iarna am primit enorm de multe mesaje de susținere si felicitare pentru ca, un roman a îndrăznit si a si reușit chiar sa finalizeze fuziunea și nu un străin, care probabil ar fi închis apoi Oltchimul, cum s-a întâmplat în 71% din celelalte privatizări din chimie!
Se stie ca Romania a avut 72 de combinate chimice din care străinii au cumpărat 54 pe care apoi, fiind interesați doar de piața locala pentru a vinde si nu pentru a produce la noi în țară, le-au închis, au concediat toți salariați, adică peste 240.000 de oamenii, au tăiat utilajele în bucăți ca sa nu le putem folosi noi cei ce am mai rămas activi si apoi le-au vândut la fier vechi si astfel au distrus trei sferturi din puternica si legendara industrie chimica a României!
Noi cei din chimie știm bine numele multinaționalelor ce au aplicat o astfel de politica dar eu nu am puterea sa le numesc aici pentru ca ele încă sunt susținute de politicieni locali! Dar sa revenim la partea pozitiva a chimiei tarii: astfel in Romania au mai rămas doar 14 combinate chimice, sănătoase si puternice iar primele doua s-au unit! Chimcomplex a cumpărat Oltchim, iar ceea ce va urma se înțelege de la sine, ne vom uni mai multi ca sa putem lupta de la egal la egal cu ceilalți jucători din breasla care au volume de peste zeci ori mai mari ca noi.
Avem un drum lung dar frumos si pentru ca echipa mea are pasiunea de a face asta, o vom face, cu voia sau fără voia, mai marilor vremii! Exista si riscul de 10% de a fi striviți în jocul competitiv ce va urma dar chiar de va fi asa, noi, noua generație de antreprenori romani, vom ști ca măcar am încercat și nu am ales sa stam cu capul plecat, platonic în fără unui deznodământ ce se arata tot mai negru în multe alte bresle ale tarii care au fost abandonate de antreprenorii locali pentru ca nu au mai avut resurse de a se lupta cu multinaționalele susținute atât de forte din tarile lor cât si de forte din țara noastră. Chimia României exporta acum trei decenii de 12 de miliarde euro produse chimice, iar acum după ce 71% din capacitați au fost închise Romania a ajuns sa importe de 8 miliarde euro, iar acesta este cel mai deficit al tarii din toate timpurile din balanța de import/export si din toate breslele! Iar aici si acum se conturează rolul nostru, de a relansa producția de chimicale în țara! Si o vom face!
Î: Ce alte mesaje aveți în încheiere?
R: Vom lansa un program prin care vom atrage cercetătorii din chimie atât din țara cât și pe romanii plecați afara, la cele trei centre de cercetări: București, Vâlcea si Viena. Aici vom aplica învățăturile din experiența Polonei!
Vom lansa un nou model de management numit “o companie si doua sisteme” ce presupune deschidere de colaborare cu firmele mici de tip Start Up-uri in chimie si invitam si pe aceasta cale, tinerii antreprenori romani talentați ce nu au resurse dar au idei, sa îndrăznească sa ni se alăture! Îndrăzniți! Numai asa Romania se va schimba în mai bine! Si se va schimba! Exemplul meu va este dedicat iar dacă vi se va părea greu va reamintesc ce a scris Mahatma Ghandi: “La inceput te vor ignora, apoi vor rade de tine, apoi vor lupta împotriva ta si apoi inevitabil vei câștiga!” Noua generație poate prelua antreprenoriatul din diferitele ramuri ale economiei tarii pentru ca nu are blocajele mentale ale generației actuale, pentru ca are un motor în plus – entuziasmul! Cât despre ceea ce va lipsește – resursele seniorilor, va spun ca sunt soluții si din propria experiență va reamintesc ca marile realizări nu sunt atinse prin putere, ci prin perseverenta! Lumea nu este a celor ce pot, ci a celor ce vor cu adevarat! Așadar îndrăzniți! Veniți la cea mai mare provocare a vieții voastre! Împreună vom face ca cifra de afaceri sa atingă 1 miliard euro mai devreme de 2021!
De asemenea, vom lansa prima fabrica de trigenerare din Europa la Vâlcea! Va fi un proiect spectaculos ce se va finaliza în mai puțin de 12 luni!
Închei prin a spune că oamenii se raportează la munca în trei moduri diferite: unii au un job, alții o carieră și alții o vocație! Eu am dovedit că tot ceea ce fac, fac din vocație și este o onoare pentru mine să deservesc industria chimică din România!