În perioada 9-22 aprilie, CURS a realizat un sondaj, de tip Omnibus, privind susținerea de care se bucură partidele în această perioadă dominată de epidemia de coronavirus. Per total, ordinea în clasament rămâne neschimbată, doar procentele diferă de la ultima sondare de acest gen, din luna ianuarie a acestui an.
Dacă în ianuarie PNL era acreditat cu 38%, în prezent procentul a coborât la 34%. Aflat pe poziția secundă a unui clasament neoficial, PSD crește de la 27% în ianuarie, la 29% în aprilie. Alianța USR-PLUS avea în perioada ianuarie-februarie 13%, iar în această lună a urcat la 14%. O creștere vizibilă și în cazul Pro România, de la 4% la 7%, lucru ce i se datorează, în principal, lui Victor Ponta, aflat mereu în centrul atenției presei centrale.
UDMR și PMP rămân în zona celor 5%, iar ALDE urcă de la 3% la 4,4%.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.126 de respondenți, marja de eroare fiind de plus, minus 3,1%.