Chiar nu trebuie să… *trebuim!

Din capul locului, în termeni științifici, dar simpli: verbul a trebui este impersonal. Asta înseamnă că paradigma acestuia nu trebuie încărcată cu forme personale, acordate, de tipul: *trebuim, *trebuiți, *vom trebui etc. Deși în cărțile de specialitate se vorbește despre dinamica sistemului verbal, deschizându-se discuția despre schimbări, transformări, migrări, a trebui rămâne verb impersonal (pe lângă un conjunctiv): Trebuie să mănânci ceva.; Ar trebui să dai nişte explicaţii clare.; Va trebui să citim mai mult. În cele trei enunţuri, a trebui este urmat de o subiectivă. În fine, tu sau noi nu impun acordul și nici nu influențează forma verbului în discuție.

O construcție de tipul: Noi va trebui o luăm de la capăt! nu trebuie socotită „nenaturală” şi nu trebuie să dăm curs pornirii de a realiza un acord între predicatul exprimat prin verbul impersonal a trebui şi noi. Forma *vom trebui este greșită. Greșite sunt și formele: *trebuiesc, *trebuiești, *trebuiește, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (ediția din 2005) fiind ferm în această situație: trebuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie și pledând pentru simplitate.

Comportamentul verbului se schimbă totuși în situațiile în care subiectul este un pronume personal de persoana a III-a plural. Paradigma lui a trebui permite variabilitatea formelor în acest caz, alăturarea dintre ei și a (din forma de perfect compus) stând probabil la baza schimbării. Este corect să ne exprimăm așa: Ei trebuiau să plece. (mod indicativ, timp imperfect); Ei trebuiră să plece. (mod indicativ, timp perfect simplu); Ei au trebuit să plece. (mod indicativ, timp perfect compus).; Ei vor trebui să plece. (mod indicativ, timp viitor). Atenție însă: schimbarea de topică impune revenirea la forma impersonală: A trebuit ca ei să plece mai devreme. Pe scurt: a trebui este un verb impersonal (are o formă unică – de persoana a III-a singular). Schimbarea de context face însă posibilă variabilitatea formelor lui.

Aplicarea greșită a unor reguli, generalizarea ori analogia neargumentată stau și la baza următoarei greșeli. Tocmai de aceea consider că este necesară următoarea precizare. Formele verbale ale lui a trebui intră în alcătuirea unor construcții speciale, alături de verbe la participiu. A trebui are caracter invariabil, dar participiul se acordă în gen şi număr cu substantivul la care el se referă. Este corect să spunem ori să scriem: Trebuie precizat faptul… şi Trebuie subliniată afirmația… sau Trebuie avută în vedere moștenirea culturală…  Este greşită o formulare ca aceasta: *Trebuie avut în vedere moștenirea…

În concluzie, verbul a trebui se comportă diferit în funcție de context. Avem, așadar, de-a face cu un comportament flexionar unic (invariabil și variabil deopotrivă), ale cărui ițe pot fi descurcate printr-o simplă deschidere a unei cărți de gramatică sau o frunzărire de lucrare normativă. Nici online-ul nu e sărac în discuții pe această temă!