Cheile Nerei, un loc binecuvântat de Dumnezeu. Cum ajungem la el?

casinoherculane by sungarden

Frumusețile naturale cu care Dumnezeu a binecuvântat Caraș-Severinul sunt prezente în proiectul de dezvoltare a județului asumat de candidatul PMP la președinția Consiliului Județean, Ionuț Popovici. După prezentarea portului din Moldova Nouă, a Semmeringului bănățean, a monumentului de la Rusca Montană, a venit rândul minunățiilor de pe Cheile Nerei, dar și a drumului pe care turiștii trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la ele.

Drumul Județean 571 face legătura cu Drumul Național 57, pe traseul Moldova Nouă Cărbunari Sasca Montană – Ciuchici, așa că reabilitarea sa este una vitală. „Cu numeroase cascade amplasate pe același traseu și cu un lac de o culoare incredibilă care nu îngheață niciodată, oricine ne-ar invidia. Nu vorbim acum de cât de bine sunt acestea puse în valoare, ci despre drumul care ne duce la ele.”, spune Popovici.

Zona este una deosebită și are o serie de obiective turistice care pot fi exploatate mult mai bine printr-o infrastructură rutieră adecvată. Avem în această zonă, pe Cheile Nerei, o serie de cascade de-a dreptul spectaculoase. Este vorba de cascada Văioaga, cascada Beușnița și cascada Șușara. De asemenea, pe traseul de la cascada Văioaga spre Beușnița se află cel mai interesant lac care nu îngheață niciodată, lacul Ochiul Bei, de un albastru incredibil. În această zonă, în ciuda infrastructurii rutiere proaste, au fost ridicate multe pensiuni, agenții economici punându-și speranța în potențialul turistic de necontestat. Ce mai oferă zona? Oportunități de turism ecumenic, la intrare în Sasca fiind și o mănăstire de maici, Mânăstirea Nera. Așa că reabilitarea acestui tronson de drum va duce implicit la dezvoltarea zonei și, totodată, a județului.

Probabil mulți se întreabă dacă cei din Consiliul Județean au făcut ceva pentru acest drum în ultimii patru ani. Răspunsul îl dă vicepreședintele Popovici: „Ei bine, pentru Drumul Județean 571 există deja un proiect depus spre finanțare cu o valoare de 126,5 milioane de lei. Vom oferi astfel județului o oportunitate incredibilă de a se dezvolta, de a merge pe făgașul pe care îl considerăm normal și pe care ni-l dorim cu toții: un județ turistic, care să fie cunoscut de românii de pretutindeni. Și nu numai”.

Investițiile par a fi soluția pentru dezvoltarea județului. Dar pentru asta Popovici spune că trebuie să lupte pentru ceea ce este al cărășenilor și „să încercăm să oferim locuitorilor de aici traiul pe care îl merită. Pentru asta vom merge și la vot în 27 septembrie. Pentru Caraș-Severin!”

(E)

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100
untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/