Cheile Caraşului, un traseu cu o infrastructură primitivă!

Deşi teritoriul comunei Caraşova, un traseu ce include Cheile Caraşului, este mult mai curat decât alte zone din interiorul parcurilor naţionale şi naturale din sudul Banatului, patrimoniul natural al parcului este supus unor agresiuni specifice practicării turismului neorganizat.

Din cauza infrastructurii primitive de vizitare, valorificarea prin ecoturism a lumii mirifice din Cheile Caraşului, la nivelul potenţialului existent, rămâne deocamdată doar o frază inclusă în strategiile de dezvoltare a judeţului Caraş-Severin. ,,Infrastructura de lucrări provizorii pentru vizitare este permisă prin regulamentul oricărui parc din lume, iar factorii locali responsabili de realizarea acesteia nu pot amâna la nesfârşit realizarea infrastructurii la adăpostul unor decizii. Decizii de multe ori contradictorii ale Consiliului ştiinţific al parcului sau al altor factori care se fac că nu au auzit de conceptul de dezvoltare durabilă”, a explicat Sturza Popovici, preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare Nera Caraş-Severin.

Acest lucru a fost constatat în urma unei monitorizări realizate de voluntarii GEC Nera, care au găsit nenumărate nereguli. De exemplu, pe traseu nu există campări omologate, camparea făcându-se în funcţie de opţiunile vizitatorilor necivilizaţi; traseul are multe zone neasigurate prin corzi, cu risc ridicat de cădere, precum şi zone neprotejate, cu risc de cădere a pietrelor şi de accidentare a vizitatorilor; puntea peste râul Caraş din poiana Prolaz este într-o stare avansată de uzură şi cu risc ridicat de accidentare a vizitatorilor. De asemenea, peşterile de pe traseu nu au facilităţi de acces şi vizitare pentru vizitatorii obişnuiţi, multe dintre ele constituind doar obiective ale turismului de aventură (alpinism, speoturism etc.), iar în dreptul obiectivelor turistice importante nu există puncte (panouri) de informare asupra obiectivului.

Reprezentanţii GEC Nera cer, ca de fiecare dată, ajutorul factorilor cu responsabilităţi directe în managementul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului şi în dezvoltarea turismului din zona parcului. ,,Ne dorim atragerea de resurse financiare destinate realizării unei infrastructuri adecvate de acces şi vizitare şi a unui management corespunzător al parcului. Aceste resurse sunt disponibile în momentul de faţă în cadrul diferitelor programe finanţate de către Uniunea Europeană”, a adăugat preşedintele grupului ecologic cărăşean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/