O întâmplare recentă din stațiunea Băile Herculane vine să confirme, încă o dată, dacă mai era necesar, faptul că șefii IPJ Caraș-Severin sunt preș în fața liderilor PSD!
Un chef de pomină a fost ținut la finele săptămânii trecute la Hotelul Tierna din stațiunea de pe Cerna, directorul hotelului fiind desemnat de către PSD candidat la Primăria Băile Herculane. Evident, de la chef nu a lipsit președintele Ion Mocioalcă! În toiul petrecerii, unul dintre „argați”, zis „Brozbă”, a primit cheile mașinii Primăriei Băile Herculane și a fost trimis în stațiune cu anumite probleme. Asta, deși era deja puternic alcoolizat. Numai că, în zona 7 Izvoare, a intrat efectiv în autoturismul parcat al unui turist venit la tratament, pe care l-a avariat. Dar l-a accidentat și pe turistul venit să-și îngrijească genunchii și spatele. Două echipaje de poliție au ajuns de urgență la fața locului, precum și o ambulanță, după ce turistul rănit a sunat la 112. Acesta le-a explicat organelor că nu este interesat decât de recuperarea prejudiciului, dar „Brozbă” l-a luat de sus și i-a spus că el e din sistemul de securitate, că mașina este a instituției și că nu se pune problema să răspundă cumva.
Deși polițiștii au făcut cercetarea la fața locului și chiar i-au luat alcoolemia șoferului din mașina primăriei, dovedindu-se că a urcat băut la volan, ulterior fiindu-i recoltate și probe biologice la Spitalul din Orșova, pe buletinul de presă al IPJ Caraș-Severin nu a apărut acest eveniment. Asta, deși polițiștii includ de obicei genul acesta de accidente cu șoferi băuți la volan în materialele transmise presei, fie prin buletinul de presă, fie chiar prin comunicate de presă separate.
Numai că, acum, fiind vorba despre un chef PSD, partid care intenționează să-l trimită pe actualul adjunct al IPJ Caraș-Severin, Mihai Moatăr, în fotoliul de primar al comunei Slatina Timiș, oamenii legii au considerat, probabil, că nu e o știre de interes pentru presă și opinia publică. Astfel că au făcut uitat accidentul de la Herculane! Păi da, de parcă ar interesa pe cineva cum se distrează Ion Mocioalcă sau mai ales cum se încheie chefurile de partid la care participă acesta, în stâlp, în mașina altuia sau cine mai știe cum! Sau parcă ar avea vreo importanță percepția unora, potrivit cărora, comandatul IPJ, Viorel Avram, ar fi „pisicul” fostului prefect Nicolae Miu Ciobanu, finul lui… Mocioalcă! Pure întâmplări! Și unde mai pui că lumea e rea?!