Chebuțiu nu mai suportă arestul! Se plimbă săptămânal cu duba Poliției!

Fostul manager de la UCM Reșița a schimbat mașinile de lux cu care a fost obișnuit după ce a ridicat o avere impresionantă prin șmenuri penale, așa cum susțin procurorii, plimbându-se acum cu duba pentru arestați, când la Reșița, când la Timișoara.

 

Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, foștii directori ai uzinei reșițene, suportă tot mai greu condițiile din Arestul IPJ Caraș-Severin, astfel că îi bombardează cu cereri de eliberare pe magistrații Tribunalului Caraș-Severin și ai Curții de Apel Timișoara. Cei doi merg săptămânal în sălile de judecată, dar cel puțin până în momentul de față nu au reușit să-i convingă de oportunitatea punerii lor în libertate. Nu mai puțin de șapte cereri de revocare a măsurii arestului preventiv sau de înlocuire a acesteia cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar au fost înaintate instanțelor de judecată de Chebuțiu și Preda în ultima lună și jumătate. Cea mai recentă astfel de solicitare va fi analizată la Tribunalul Caraș-Severin peste două zile.

De fiecare dată, procurorii DIICOT au pus concluzii de respingere a acestor solicitări, infracțiunile de care sunt acuzați și consecințele lor fiind deosebit de grave. Mai mult decât atât, există riscul în faza de urmărire penală ca unii martori să fie influențați sau ca anumite probe să fie compromise odată cu punerea inculpaților în libertate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/