FOTO. „Master Chef” s-a mutat la Humanitas Pro Deo. Hamburger şi îngheţată pentru cei mai săraci copii din Reşiţa!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Săptămâna Voluntariatului a debutat cu mobilizare generală la Centrul de Zi al fundaţiei reşiţene. Voluntarii de la „Mansarda”, ajutaţi de un bucătar profesionist, dar şi de jurnalişti, le-au pregătit o masă delicioasă copiilor săraci, care rar au ocazia să guste astfel de bunătăţi.

Fundaţia Humanitas Pro Deo funcţionează la Reşiţa din anii ‘90, dar prea puţină lume ştie că aceasta există doar datorită mărinimiei unui număr foarte mic de persoane. Serviciile centrului sunt de furnizarea unei mese calde copiilor din Mociur, dar şi unor adulţi care nu au ce să pună pe masă. În plus faţă de aceştia, alţi tineri locuiesc aici ca rezidenţi. Este vorba despre micuţi orfani de ambii părinţi sau excluşi din alte instituţii.

copii_centru copii_centru1

Astăzi, prin grija voluntarilor de la Mansarda, meniul a cuprins, pe lângă ciorbiţa clasică, un hamburger şi o îngheţată uriaşă. Nu au putut să mănânce tot, pentru că sunt prea mici, dar au primit mâncarea acasă, pentru a gusta din ea şi mai târziu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652682492685″]

Centrul nu primeşte bani de la nicio instituţie a statului. Se autofinanţează din vânzarea pe care o face în magazinul Charity Shop şi din ceea ce primeşte de la persoane cu inima mare.

flori_centru voluntari_3

Ceea ce avem noi aici e un serviciu social multifuncţional. Are atât un regim rezidenţial, cât şi copii care vin să servească masa, dar şi persoane adulte care vin să ia mâncarea acasă. Suntem o mână de oameni care venim în sprijinul celor care au nevoie de ajutor. Avem un magazin Charity Shop, el este sursa noastră zilnică de ajutor  financiar şi le mulţumim celor care intră zilnic şi dau o mână de ajutor cu produse sau vin şi cumpără. Mai sunt persoane fizice care ne ajută şi cam atât. Numărul beneficiarilor variază în funcţie de vreme, pentru că la noi vin în special copiii cu probleme sociale din Mociur. Dacă e cald, vin până în 40, iar dacă vremea e neplăcută sunt până în 12-15 copii, iar persoane adulte care vin zilnic să ia mâncarea sunt 10-12 la număr. Copiii sunt mici, aduşi de frăţiorii mai mari şi au vârste de până în 18-19 ani, spune Nica Floare, directorul Centrului Social. Înainte de fiecare masă servită, copiii spun o rugăciune alături de angajaţii instituţiei, pentru că masa pe care o primesc e ca o mană cerească.

voluntari_2 voluntari_1

Voluntari cu suflet mare!

Voluntarii s-au mobilizat, dar nu în număr extrem de mare, pentru că jurnaliştii au fost invitaţi să dea şi ei o mână de ajutor.

„Este o activitate în cadrul căreia noi am vrut să atragem atenţia despre locuri în care oameni mai mari sau mai mici, care au disponibilitate de timp, pot acorda din timpul lor, din resursele lor, pentru că aici este un loc unde se poate face voluntariat. Am vrut să dedicăm activitatea în primul rând jurnaliştilor, care s-au oferit voluntari la această primă activitate. Astăzi, am zis să aducem un plus de interes meniului. Cireaşa de pe tort, cum ar fi să spunem, şi, la meniul care este de bază aici, noi am adăugat hamburger, care sunt pe placul copiilor, şi îngheţată, un fel de profiterol, a la Fundaţia Humanitas Pro Deo”, a precizat Dana Lupşan,  consilier în cadrul Direcţiei pentru Tineret şi Sport a judeţului Caraş-Severin.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

jurnalisti_2 jurnalisti_1

„Am venit aici să ajutăm la gătit şi la servit masa la copiii de la Humanitas. Am mai făcut acţiuni de acest gen şi am mai fost aici şi de Crăciun, dar e prima dată când ne unim toţi ca o mare familie şi le gătim”, a spus Marius Chivu, voluntar la „Mansarda”.

jurnalisti

„Am venit să dăm o mână de ajutor, aşa cum ne place nouă, jurnaliştilor, să o facem de fiecare dată, să fim alături de oameni, dar în special de copiii care au nevoie de ajutor, care au nevoie de noi. Sper să le aducem azi o mică bucurie, cu feluri de mâncare diferite decât în celelalte zile”, a precizat jurnalistul Paula Neamţu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650342248004″]

Apel la mărinimie!

Bucătarul care a făcut ca bunătăţile preparate copiilor să se ridice la nivelul unei bucătării profesioniste este Francisc Pozzar. Acesta a mai participat la astfel de acţiuni şi îi invită şi pe ceilalţi colegi ai săi din Reşiţa să facă acelaşi lucru.

bucatar mancare

„Sunt bucătar profesionist, lucrez în diverse bucătării, dar astăzi, începând Săptămâna Voluntariatului, am fost invitat să vin aici să gătesc. Am mai fost aici şi cu alte ocazii. Chestia asta ar putea să o facă şi ceilalţi colegi de ai mei din oraş, bucătari de profesie, care din când în când, dacă ar trece pe aici, ar da o reală mână de ajutor. În plus, aragazul de aici e foarte vechi! Orice restaurant care decide să renunţe la aragazul său şi vrea să îl arunce îl poate aduce aici. Şi tigăile sunt binevenite, orice bun! Asta, pentru că nu sunt bani pentru utilarea bucătăriei. La fel şi cu mâncarea! Sunt restaurante mari, care în urma evenimentelor rămân cu foarte multă mâncare. Nu ştiu cum sunt legile, dar dacă oamenii se informează puţin, pot da o mână de ajutor”, a precizat bucătarul-şef, care n-a fost unul dur astăzi, ci îngăduitor cu stângăcia celor care au vrut să dea o mână de ajutor.

inghetata_1 inghetata_2

Acţiunile voluntarilor vor continua pe tot parcursul săptămânii şi vor fi extrem de antrenante şi de interesante. Free Ocico, Lecturile Urbane, drumeţiile în zonele frumoase din Caraş-Severin sau fabricarea obiectelor hand made sunt doar câteva dintre acestea. Săptămâna Naţională a Voluntariatului este organizată de DJTS, Centrul de Voluntariat şi de Primăria Reşiţa.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/