
Imunizarea se va putea face în centrul de vaccinare amenajat în incinta căminului cultural din Mehadia.
Primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac, face apel la responsabilitate și implicare. Sprijinit de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin, edilul a reușit să amenajeze în incinta căminului cultural de pe raza comunei un centru provizoriu pentru vaccinarea anti-COVID-19.
Astfel, persoanele care nu au reușit să se imunizeze împotriva noului coronavirus până în prezent o pot face sâmbătă, 15 mai. Programările se pot face până miercuri, 12 mai, la sediul Primăriei Mehadia sau telefonic la numărul: 0724 598 969.
„Pentru că numai implicându-ne împreună vom redeveni o societate normală și sănătoasă, am decis să organizăm și în comuna Mehadia vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2. Venim astfel în sprijinul persoanelor care doresc să se vaccineze, dar care din lipsa resurselor financiare, a unui mijloc de transport ori a stării precare de sănătate nu au reușit să o facă până-n acest moment. Vaccinarea va avea loc sâmbătă, 15 mai, începând cu ora 9.30. În demersul nostru suntem ajutați de către Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin și de către o echipă de medici specialiști. Locuitorilor din Mehadia le recomand să dea dovadă de solidaritate și, totodată, să vină în număr cât mai mare, pentru că numai așa putem reveni la normalitate”, a declarat primarul comunei Mehadia.
Grigore Bardac a mai precizat că vaccinarea se va face cu Pfizer, iar imunizarea se va desfășura în condiții de siguranță, cu respectarea normelor igienico-sanitare și fără aglomerări.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Seniorii din Moldova Nouă vor beneficia de sprijin și servicii de îngrijire direct la ei acasă. Administrația locală a obținut finanțarea pentru un proiect social derulat în parteneriat cu...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Adriana Baghiu |
02 August 2026
Povești de pe Via Transilvanica: drumul care unește oameni, comunități și destine
Roxana Bălan |
01 August 2026
Incendiul de la Câlnic s-a reaprins. Peste 10 hectare de teren afectate
Roxana Bălan |
01 August 2026
Război în PNL Oțelu Roșu! Președintele TNL ripostează și îl atacă pe Ovidiu Bistrian
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

