Cetăţeni români, prinși în Caraş-Severin făcând trafic de migranţi

Contextul epidemiologic nu reprezintă o barieră în calea migranților croiți să ajungă ilegal spre vestul Europei. Trei români sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de migranți, aceștia fiind călăuzele celor zece cetățeni străini opriți la timp de polițiștii de frontieră cărășeni în încercarea de a trece fraudulos granițele țării.

Azi-noapte, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraş-Severin în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 00.15, aceştia au depistat în trafic, pe DJ 572, la ieşirea din localitatea Surducu Mare, judeţul Caraş-Severin, trei autoturisme conduse de trei cetăţeni români. În cele trei maşini au fost descoperiţi zece cetățeni străini, care nu aveau documente de identitate asupra lor.

Imediat, la fața locului, a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu cei trei şoferi români, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cele zece persoane descoperite sunt cetăţeni din Siria, Iran, Irak, Afganistan şi Yemen, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că şoferii români intenţionau să îi ajute pe cetăţenii străini în încercarea lor de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Drept urmare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei zece de cetățeni străini. De asemenea, cei trei cetăţeni români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Sursa foto: politiadefrontiera.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/