FOTO/VIDEO. Banatul, sub ape! Zeci de gospodării afectate, un spital inundat și un pârâu ieșit din matcă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ploaia abundentă din ultimele ore a făcut ravagii în județele Caraș-Severin și Timiș. Zeci de gospodării au fost inundate, la fel și cel mai mare spital din vestul țării. La această oră, pompierii intervin în forță în mai multe localități pentru a limita, pe cât posibil, pagubele. Situația se poate însă agrava, râurile din Caraș-Severin fiind sub cod roșu de inundații.

Pompierii militari, dar și angajații serviciilor voluntare pentru situații de urgență acționează în forță în mai multe localități din Caraș-Severin și Timiș pentru a salva ce se mai poate din calea apelor și pentru a limita pe cât posibil pagubele.

În Caraș-Severin, în acest moment, se intervine în localitatea Iaz, acolo unde acționează SVSU Obreja cu două motopompe, în localitățile Caransebeș, Oțelu Rosu și Glimboca intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și membrii serviciilor voluntare, în localitatea Zorlențu Mare și în satul Zorlencior intervin forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, iar la Anina, Secția de Pompieri Oravița și membri SVSU Anina.

Până în acest moment, s-a intervenit în principal pentru evacuarea apei din curți.

Mai multe zone sunt inundate în municipiul Caransebeș, însă cea mai afectată zonă este Teiuș. Viitura este pe două pârâuri care afectează zona Haltei din Teiuș spre strada Pinilor, unde Primăria Caransebeș acționează prin SVSU și SPIR cu un utilaj pentru a decolmata pârâului. A doua problemă este pe drumul spre Mănăstirea Teiuș, pe strada Miron Cristea. Aici viitura traversează curtea unui proprietar, apoi strada, care deja este îngustată din cauza măcinării carosabilului.

Ploile torențiale din ultimele 24 de ore au afectat și zona Calea Timișoarei din Caransebeș unde apa a intrat curțile oamenilor și chiar în beciul caselor și în curtea unui agent economic, zona pârâului Potoc, pe strada Tudor Vladimirescu, unde apa a ajuns în buza podului și zona Pieței de Cereale, unde vor fi evacuați comercianții pentru că se află pe malul râului Timiș și s-a primit cod roșu de inundații pe acest râu, după cum ne-a informat șeful SVSU, Erick Schragner.

În Zorlențu Mare sunt afectate până acum 19 gospodării, după ce pârâul Valea Ștefii a ieșit din matcă.

În zona Anina, apa curge efectiv de pe versanți pe carosabil, pe Drumul Național 58, conform imaginilor surprinse de Direcția Regională de Drumuri Timișoara:

promovare banner maxagro Muzeul TM

În Caraș-Severin, situația se poate agrava, având în vedere că hidrologii au emis cod roșu de inundații pe râurile din județ, valabil până la ora 14.00.

În Timiș, în urma ploilor abundente, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din curțile și subsolurile inundate. Până la această oră, pompierii au fost solicitați să intervină la următoarele adrese:

– Lugoj, Valea Viilor – 10 curți inundate
– Lugoj, Splaiul Corneliu Coposu – subsolurile de la mai multe blocuri inundate
– Lugoj, Strada Bistrei – curte inundată
– Lugoj, Strada I.D. Suciu – curte inundată
– Lugoj, Strada Făgetului – subsol inundat
– Făget, Strada Avram Iancu – stradă și curte inundate
– Petrovaselo – curte inundată
– Criciova – curte inundată
– Fârdea – curte inundată

Probleme există chiar și la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, la Secția Ortopedie, pompierii intervenind pentru a evacua apa din subsolurile unității medicale.

În acest moment, pompierii intervin în localitățile Lugoj, Criciova și Fârdea.

UPDATE, ora 10.45

În urmă cu puțin timp, hidrologii au emis cod roșu de inundații și pentru zona Gladna din Timiș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/