Cereri și Declarații pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada 01.11.2022 – 31.03.2023.

În atenția cetățenilor comunei Lăpușnicel care folosesc ca sursă de încălzire gazele naturale, energia electrică sau combustibili solizi și petrolieri.

În baza legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul de energie, familiile și persoanele singure din comuna Lăpușnicel, al căror venit net lunar pe membru de familie nu depășește 1386 lei- in cazul familiei, respectiv 2053 de lei, în cazul persoanei singure, pot depune Cereri si Declarații pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri pentru perioada 01.11.2022 – 31.03.2023.

În baza aceluiași act normativ, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea prevăzută mai sus, pot benefica lunar de suplimentul pentru energie, inclusiv în perioada sezonului rece. Persoanele interesate vor ridica și vor depune Cererea și Declarația pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, la sediul Direcției de Asistență Socială, în perioada 03-15 octombrie 2022. Solicitările se pot depune și ulterior, pe parcursul sezonului rece, până la data de 20 a lunii.

Cererile vor fi însoțite de următoarele acte:
– Factura de gaze naturale
– Factura de energie electrică
– Copie acte de identitate pentru toți membrii familiei
– Copie xerox după actul de proprietate, certificat de moștenitor/contract de vânzare-cumpărare/contract de închiriere/contract de donație/contract de clauză de abitație/contract de comodat/contractul de întreținere sau împuternicire notarială din partea proprietarului din care să rezulte acordul acestuia privind solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinței
– Copie xerox după cartea de identitate sau talonul autoturismului (pentru posesorii de autoturisme)
– Pentru minorii cu vârsta sub 14 ani are locuiesc doar cu un singur părinte sau locuiesc împreună cu bunicii fără a exista o hotărâre judecătorească privind încredințarea minorilor, pentru aceștia se va prezenta declarație notarială a părintelui/părinților că minorii în cauză locuiesc la domiciliul bunicilor sau se află în grija celuilalt părinte, motivând situația existentă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/