Restricții în trafic, în Timișoara! Nici pietonii nu se vor putea plimba într-un parc

parcul regina maria

Vor fi restricții în traficul din Timișoara, la final de săptămână. Duminică, nici pietonii nu se vor putea plimba printr-un parc din zona centrală .

Duminică, între orele 09:00 și 14:00, Parcul Regina Maria va fi închis. Pe străzile din preajmă, șoferii vor avea interzis. Totul pentru buna desfășurare a „CRD – Cycling and Running Day”.

„Traficul pietonal în Parcul Regina Maria și respectiv traficul auto pe str. Johann Heinrich Pestalozzi, tronsonul cuprins între Fabrica de Bere Timișoara – la intersecția tip sens giratoriu cu Bld. Corneliu Coposu și Splaiul Nistrului, precum și pe Bld. Corneliu Coposu, tronsonul de la sensul giratoriu până la intrarea în Pasajul Michelangelo (în dreptul Universității Dimitrie Cantemir) se va închide în intervalul orar 09:00 -14:00”, a transmis organizatorul cursei, EcStuff România.

Manifestarea sportivă „Cycling and Running Day” este adresată copiilor și adulților pasionați de ciclism și alergare.

Sursa foto: faceebook.com

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/