Cere Vela prea mult?!

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Senatorul PNL de Caraș-Severin se luptă pentru ca vlahii din Valea Timocului să poată învăța în limba maternă și să se roage în biserici românești!

Marcel Vela se numără printre parlamentarii care au susținut și votat zilele trecute în plenul Senatului ca sârbii din România să poată avea de sărbătoarea Sfântul Sava Nemanja, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, întemeietorul şcolilor sârbeşti, al statalității şi al diplomaţiei sârbe, o zi oficială, promulgată prin lege ca „Zi a minorității sârbe din România”. Inițiativa i-a aparținut deputatului minorității sârbe, Slavoliub Adnagi.

Vela, care activează în Grupul de prietenie România-Serbia din Parlamentul României, a profitat de ocazie și a readus în atenție „o problemă dramatică și delicată, ce ține de patriotism și umanitate”. „Statul Sârb, de multe ori prea încercat de naționalism, de secesiuni și autonomii etnice, de conflicte religioase sau geografice, tratează și românii din Serbia într-un mod incorect și neadecvat mileniului III. Într-un mod ne-european, dezrădăcinându-i și impunându-le reguli, legi și decizii imperative, îi îndepărtează pe românii vlahi din Valea Timocului încet, încet de filonul lor cultural, creștin și național românesc”, avertizează parlamentarul cărășean.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

Vela nu-și dorește din partea oficialilor sârbi altceva decât un tratament egal cu cel pe care statul român îl acordă sârbilor din țara noastră. Iar Guvernul PSD-ALDE-UDMR, subliniază liberalul, are toate pârghiile diplomatice ca să rezolve această problemă în negocierile de pre-aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană. „Pentru că vlahii nu vor autonomie, nu vor secesiune, nu fac demonstrații antinaționale, nici nu dau foc la steaguri…ei doresc, pur și simplu, să-și învețe copii în limba română, să se boteze și să se înmormânteze în biserici românești, să se roage la același Dumnezeu în limba parinților și bunicilor lor. Dezrădăcinați și aruncați de istorie sau tratatele de pace în locuri unde le este acum calcată în picioare demnitatea și istoria moșilor și strămoșilor lor, acești oameni minunați au rămas ai nimănui. Fac un apel la toți prietenii mei sârbi din România, la Guvernul de la București, la Guvernul de la Belgrad, (din orașul alb și luminos), la Biserica Sârbă din România, la toți parlamentarii români și sârbi, indiferent din ce partide fac parte, ca să susținem împreuna vlahii din Valea Timocului pentru a putea și ei să învețe în limba maternă și să se roage în biserici românești”, a mai spus senatorul Marcel Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/