Situat în sudul județului Caraș-Severin, la o distanță de 14 km de orașul Moldova Nouă, satul Gârnic, satul de reședință al comunei cu același nume, unul dintre cele mai mari sate de cehi din șase existe în România, atestat în 1827, continuă și astăzi să reprezinte atât oaza de liniște pentru vizitatori, sursa de inspirație pentru artiști, cât și cadrul perfect pentru festivalurile în aer liber, acolo unde natura și muzica își dau mâna pentru a mângâia nu doar auzul, ci și sufletul.
Din punctul de vedere al climatului turistic, comuna condusă de Nicolae Tismănariu numără o singură pensiune. Chiar și așa, edilul spune că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru miile de turiști care tânjesc să evadeze din rutina și aglomerația urbană pentru a petrece câteva zile înconjurați de natură, de frumos, de oameni simpli care se luptă zi de zi pentru a transmite mai departe obiceiurile și tradițiile locului.
„Comuna noastră este vizitată anual de peste 8.000 de turiști. Pensiunea din comună are undeva la 40 de locuri de cazare, dar, per total, numărul acestora depășește cifra de 300 și asta datorită faptului că vizitatorii se pot caza la casele localnicilor. Aici oamenii au înțeles ideea de turism și nu au nicio problemă în a-i găzdui pe vizitatori. Ba din contră. În anumite perioade ale anului, toate locurile de cazare sunt ocupate în proporție de 100%.”, a explicat șeful administrației publice locale din Gârnic pentru expressdebanat.ro.
„Climatul rural, încărcat de tradiție” îi atrage ca un magnet și pe artiștii plastici din întreaga Europă, tabăra de creație artistică și documentare „Gernik Art Camp” ajungând anul trecut la cea de-a XVI-a ediție. Totodată, în privința locului ales de artiști pentru a-și pune în valoare profesionalismul, criticul de artă, Gabriel Kelemen, puncta: „Comuna Gârnic se transformă treptat într-un epicentru cultural, o voce pregnantă a culturii plastice bănățene de început de secol XXI, oază de cultură ce aduce laolaltă an de an artiști naționali și internaționali deja consacrați cu o line stilistică recognoscibilă, matură, plină de șarm compozițional. Operele realizate se înscriu în teritoriul tematic postpostmodern, uzând de un vast limbaj plastic, articulat plenar în climatul efervescent al contemporaneității”.
De asemenea, în fiecare toamnă, iubitorii de muzică rock aleg să se îndrepte spre comuna condusă de Tismănariu datorită festivalului „Gârnic Rocker’s Challenge”, evenimentul bucurându-se anul trecut de o vechime de 10 ani, o acțiune de la care nu lipsesc niciodată activitățile outdoor: mountain biking, tiroliană, cățărări.
Cele mai importante lucruri însă pentru care turiștii, din toate colțurile României și din străinătate, aleg să treacă pragul comunei bănățene rămân peisajul feeric şi obiectivele turistice: cascadele de pe pârâul Modăvița, Grota Haiducilor, morile de apă din localitatea Gârnic, morile de apă de pe pârâul Gramensca, Peștera Padina Matei.
„Morile de apă din Gârnic au o vechime de peste 100 de ani și sunt funcționale. În Gârnic, acestea sunt în număr de patru, iar la o distanță de circa 2,5 km mai avem încă șase astfel de mori. De asemenea, an de an, speologi din Cehia ne calcă pragul pentru a cerceta Peștera Padina Matei. Aceasta este deschisă doar cercetătorilor, întrucât găzduiește diferite specii de lilieci, iar pentru a nu pune în pericol aceste specii, accesul turiștilor, momentan, nu este permis.”, a ținut să transmită primarul Nicolae Tismănariu.
Ministrul Turismului a semnat contractul de finanțare pentru realizarea în Munții Semenic a unui domeniu schiabil care cuprinde cea mai lungă pârtie din România, de aproape 6 km! Ștefan-Radu...
Moș Crăciun alb-violet le-a adus bucurie copiilor pe Pelican
Victimele Revoluției din Decembrie 1989, comemorate la Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281