Centura de Sud, succes liberal sau supraestimare electorală? Nicolae Robu este mulțumit de progresul înregistrat până în acest moment și de faptul că Guvernul Orban i-a ascultat punctul de vedere după opt ani de militare pentru centură. Cătălin Drulă vede situația total opus și spune că lucrările merg cu încetinitorul.
Nicolae Robu este încântat că s-au început lucrările la Centura de Sud în timpul guvernării liberale. După zece ani de promisiuni, proiectul a fost demarat. Liberalul a atacat Guvernele anterioare pentru indolența de care au dat dovadă față de proiect și de dezvoltarea capitalei Banatului. „Se lucrează vârtos pe centura sud! La sfârșitul lui 2021, o vom avea gata! În 12 puncte sunt lucrări pe centura sud! Mobilizarea este exemplară! Seriozitatea și forța firmei Tirrena Scavi, coroborată cu preocuparea noastră și sprijinul în fața autorităților centrale vor permite finalizarea lucrărilor înainte de termen, termen care este anul 2022! Este un obiectiv major, un obiectiv pentru care am militat din 2012, un obiectiv pentru care am organizat inclusiv un miting, văzând că nici cei în care la un moment, ajungând ei la guvernare, ne-am pus speranțe nu țin la Timișoara mai mult decât seria de guvernanți psd-iști predecesori! Vom continua munca și dacă va trebui și lupta, pentru ca acest obiectiv să ajungă cât mai curând cu putință realizat! Împreună facem Timișoara mai tare ca oricând!”, a declarat primarul Timișoarei.
De altă părere este deputatul USR de Timiș, Cătălin Drulă. Parlamentarul spune că progresul fizic este de 8,5% după cinci luni din cele 24 contractuale pentru execuție, pe jumătate dintre cei 25 km nu se lucrează și îl acuză pe Nicolae Robu de încurcarea situației privind Drumul Boilor. „Robu a stat jalon când eu mă luptam cu PSD în 2017 atunci când au oprit actualizarea proiectului la două benzi pe sens cu intersecții moderne și l-au scos la licitație ca centură cu o bandă pe sens și intersecții la nivel, pe o documentație veche care acum aduce numai probleme în implementare Mai mult, dacă tot nu poate să ajute, s-a decis să încurce așa cum a făcut cu intersecția de la Drumul Boilor. Și-a «asumat-o» pe vorbe, cum face de fiecare dată, dar în practică n-a făcut nimic așa că acea intersecție e acum blocată contractual și nu are cine să o execute.”, a comentat Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
(E)