Centrul pentru sprijinirea integrării familiale și profesionale a tinerilor din Timișoara se închide. Care este motivul?

Consilierii județeni au aprobat închiderea Centrului pentru sprijinirea integrării familiale și profesionale a tinerilor din Timișoara și restructurarea celui de îngrijire și asistență din Ciacova. Ambele centre sunt în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.  

Centrul pentru tineri din Timișoara funcționează din 2005, iar principalii beneficiari au fost tineri cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani. Centrul a funcționat în sediul fostului Centrul de plasament nr. 2, înființat în 1992. Capacitatea inițială a acestuia a fost de 40 de locuri.

„Ca urmare a scăderii numărului de tineri care intră în sistemul de protecție specială și a faptului că, în ce privește locația centrului rezidențial, aceasta este total improprie bunei dezvoltări a unui adolescent/tânăr, propunem închiderea Centrului pentru Sprijinirea Integrării Familiale și Profesionale a Tinerilor Timișoara. Apartamentele sunt dispuse pe două etaje. Chiar dacă acestea sunt dotate cu cele necesare, mediul de dezvoltare este unul rigid, lipsit de posibilitățile existente într-o casă de tip familial sau la un asistent maternal profesionist, inclusiv datorită faptului că dezvoltarea deprinderilor de viață independentă este maxim limitată, hrana fiind oferită prin intermediul bucatăriei centrului în care este angajat un bucătar sau a faptului că există personal de curățenie. Tinerii aflați cu măsura de plasament în cadrul acestui centru vor beneficia în continuare de servicii sociale de tip familial cu condiții conforme Strategiei Naționale în domeniul protecției drepturilor copilului.”, se arată în documentele anexate hotărârii de CJ.

În baza deciziilor luate la nivel național, DGASPC Timiș a închis, din 2016 încoace, rând pe rând, mai multe centre. Este vorba despre Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj, Centrul de plasament Găvojdia, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Timișoara, Centrul de Plasament Lugoj și Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități Recaș. Ulterior au fost identificate și înființate noi servicii sociale – case de tip familial în Lugoj, Săcălaz, Nădrag și Timișoara.

Consilierii județeni au aprobat și planul de restructurare pentru Centrul de Îngrijire și Asistență Ciacova. Acesta a fost înființat în 1962, atunci fiind Cămin Spital pentru Bolnavi Cronici Somatici. Sub această titulatură a funcționat până în 2001. Centrul are o capacitate de 110 locuri și asigură servicii sociale pentru 97 de beneficiari.

„DGASPC Timiș a demarat, conform legislației în vigoare, procesul de reorganizare a centrelor rezidențiale cu o capacitate mai mare de 50 de persoane, scopul fiind acela de a asigura măsuri de sprijin în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor sociale, diversificarea normelor de dezvoltare și incluziunea persoanelor cu dizabilități și continuarea procesului de tranziție de la sistemul instituționalizat la serviciile integrate în comunitate. În ceea ce-i privește pe beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Ciacova 50 de persoane vor rămâne în actualul centru, iar alte 40 de persoane vor fi transferate într-un nou centru, în localitatea Tomești, spațiul fiind oferit de CJT și pentru celelalte 7 persoane, alternativa este îngrijirea lor de asistenți personali profesioniști.”, a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș.

În Timiș funcționează, în prezent, 9 centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, în structura DGASPC. Dintre acestea, 4 au capacitate mai mare de 50 de locuri.

Foto: timpolis.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/