Reprezentanții Primăriei Forotic lucrează la documentația necesară implementării a două proiecte în localitatea Comorâște. Primarul Alexandru Sporea dă asigurări că ambele sunt realizabile, iar finanțarea va veni de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții.
Cetățenii comunei Forotic vor avea un centru medical și o bază sportivă modernă. Cel puțin asta susține edilul-șef, Alexandru Sporea, care a făcut deja primele demersuri împreună cu echipa sa din primărie. „În localitatea Comorâște, lângă drumul național, avem o parcelă de teren de opt hectare, care este intabulată și care este singura, la momentul actual, pe care o putem valorifica în comuna Forotic. Fiind la drumul național, există trafic, toată zona de Timișoara care merge la Moldova Nouă, la Sasca Montană trece pe acolo, iar în acest caz atingem mai multe puncte sensibile care ne cresc automat și punctajul. Pentru cele opt hectare a trebuit să facem o dezlipire de teren, drept pentru care am depus documentația la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și cred că, în două săptămâni, se finalizează. Am discutat deja la Compania Națională de Investiții pe acest subiect. Există fonduri pentru proiect, este finanțabil!”, a declarat primarul comunei Forotic.
Centrul medical de la Comorâște va avea, potrivit primarului, un cabinet pentru consultații, o sală de așteptare, o locuință de serviciu pentru medic, un cabinet stomatologic și un punct farmaceutic. În același timp, baza sportivă va fi concepută după modelul Companiei Naționale de Investiții, fiind prevăzută cu un teren multifuncțional, vestiare, grupuri sanitare și nocturnă. „Eu tind spre un centru de permanență, în care să-și desfășoare activitatea mai mulți medici, care să asigure gardă aici, pentru că spital avem la Oravița, centru de permanență la Bocșa și atunci zona noastră este destul de descoperită. În ceea ce privește baza sportivă, aceasta va fi după modelul CNI. Ei se vor ocupa de tot, noi doar le vom preda amplasamentul.”, a concluzionat Alexandru Sporea.