Chiar și-n pandemie poți fi „Fericit”. O demonstrează Andi

Conform explicațiilor din dicționar, fericirea este starea de mulțumire sufletească intensă și deplină, starea omului căruia nu-i lipsește nimic. Dar oare noi, omenii, știm cum să fim fericiți? Acționăm în favoarea noastră pentru a ne face fericiți? Ce putem face pentru a simți fericirea și cum ne-o explicăm? Pentru unii fericirea constă în razele soarelui, pentru alții reprezintă cafeaua de dimineață, iar pentru majoritatea fericirea înseamnă iubire.

Un exemplu bun de urmat în acest caz este Andi. Bănățeanul s-a remarcat acum 7 ani prin participarea sa la emisiunea Vocea României, câștigând ediția acelui an. Pasiunea pentru muzică a deprins-o încă din copilărie, de când bunica sa i-a pus acordeonul în mână – primul său instrument muzical – și i-a adus un profesor de muzică: „Cu acordeonul este o poveste aparte. Bunica mea și-a dorit întotdeauna să aibă în familie pe cineva care să cânte la acordeon. Așa că a încercat și cu tata, și cu unchiul meu, dar se pare că doar la mine s-a prins cu adevărat. De la început m-a fascinat profunzimea și puterea sunetelor pe care le emite instrumentul acesta extrem de versatil, iar în timp a devenit o extensie a mea, fiindu-mi de cele mai multe ori aproape când compun.”

La Vocea României a făcut parte din echipa lui Marius Moga, iar după câștigarea ediției, timp de 5 ani, a făcut parte din echipa DeMoga. Atât din punct de vedere artistic, cât și personal, Andi a avut multe de câștigat. „După Vocea României 2013, am început o colaborare frumoasă cu DeMoga Music timp de 5 ani, mai exact până la jumătatea anului 2019. În perioada aceasta am lucrat în calitate de compozitor cu majoritatea artiștilor importanți din țară. Cele mai importante piese pe care le-am compus și care au devenit numărul 1 pe radio sunt: «Niciodată să nu spui niciodată» interpretată de Andra – piesă care a devenit «Piesa anului 2016» și «Străzile din București», interpretată de Florian Rus și Mira – una dintre piesele anului 2019. De asemenea, în 2016 am mai compus o piesă nominalizată la categoria «Cea mai bună piesă pop-rock» – «Cerul e limita», interpret Stela Botan. Desigur, pe lângă partea profesională, am legat și niște prietenii foarte frumoase cu oamenii talentați de la studio.”

Din 2016, artistul a adus culoare și, odată cu sosirea primăverii, Andi dedică aproape 4 milioane de „Fluturi” tuturor ascultătorilor săi, aducând astfel un strop de fericire în viața fiecăruia. Această piesă este primul său single „și pot să îți mărturisesc că piesa asta nu a fost menită să vadă vreodată lumina zilei. A fost un cadou oferit iubitei mele și trebuia să rămână doar atât.” Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, la aproape 7 ani după ce piesa a fost compusă, Andi a lansat-o prin casa de discuri cu care colabora la acea vreme, Roton Music: „S-a dovedit o alegerea inspirată, piesa fiind nominalizată la categoria «Piesa cu cel mai puternic mesaj al anului 2016».”

„În viața fiecărui om apare la un moment dat dorința de evoluție. Și asta am simțit și eu atunci când am decis că e timpul să îmi deschid propriul studio”. Așa a luat naștere Golden Hamster Production. În ultima perioadă artistul alături de talentații producători Emanuel Masson și Octavian Mihai au lucrat la câteva: „piese bombă pe care abia așteptăm să le auziți. Avem colaborări cu câțiva artiști importanți atât din țară, cât și din străinătate, însă nu vreau să-i dezvălui până în momentul în care vor avea loc lansările.

Anul acesta artistul a început în forță, așa cum ne spune și titlul piesei „3, 2, 1, Boom”. „Este prima piesă pe anul acesta, urmată de «Fericit», piesă în care am pus tot sufletul și sunt foarte mulțumit de rezultat. Piesa vorbește despre căutarea persoanei alături de care vrei să îți petreci restul vieții și mai ales despre momentul acela incredibil când știi cu fiecare fibră a corpului că ai găsit-o. Dragostea ne poate oferi momentul ăsta inconfundabil. Sigur, fericirea se traduce în aspecte, în familie, în prieteniile adevărate, într-un simplu zâmbet sau într-un apus de soare, dar cred sincer că dragostea oferă cea mai puternică intensitate sentimentului. Eu am fost norocos să îmi găsesc jumătatea în urmă cu 12 ani și de atunci am primit mereu doza de inspirație.”

Întrebat de următoarele lansări, Andi a spus: „Nu am stabilit încă data lansării, dar dacă îmi respect planul aș vrea să coincidă cu sfârșitul pandemiei. Desigur, îi aștept pe cititorii cotidianului, dar și pe fanii mei să mă urmărească pe canalul de YouTube https://www.youtube.com/channel/UCVd31kkKIziObNI0ECbEYPA și, desigur, să mă urmărească și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/AndiOfficialMusic.”

Cele două piese fresh pot fi ascultate accesând următoarele linkuri:
https://www.youtube.com/watch?v=1jjeuCJP1aE
https://www.youtube.com/watch?v=mwuap99yknY

Autor: Iulia Vlad

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/