Centru de conferințe și seminare în locul pistei de canotaj pe lacul de la Surduc

Consiliul Județean Timiș renunță la ideea realizării unei piste profesioniste de canotaj pe lacul de la Surduc și vrea să ridice în zonă un centru multifuncțional pentru dezvoltare zonală. 

Un prim pas în acest sens a fost făcut de consilierii județeni care au aprobat trecerea a două terenuri din domeniul public al comunei Fârdea în cel al județului, în suprafață totală de 7.000 metri pătrați. Centrul multifuncțional pentru dezvoltare zonală ar urma să fie folosit pentru desfășurarea unor cursuri de educație formală și pregătire profesională. În plan este și organizarea de simpozioane, conferințe și expoziții. Totodată, se arată în documentele adoptate de consilierii judeșeni, „se va permite accesul vizitatorilor precum și a personalului din aparatul de specialitate al primăriei pentru a putea participa la show-rile aeronautice, concursurile de pescuit, plimbări cu barca sau la alte festivaluri organizate pe malul lacului Surduc.”

Inițial, acolo ar fi trebuit să fie realizată o pistă de canotaj pe lacul Surduc și infrastructura necesară în cadrul proiectului transfrontalier de promovare a turismului în Banat, pe Bega.

„Proiectul nu a mai putut fi finalizat deoarece lacul Surduc, fiind inclus în categoria ariilor naturale protejate, nu a mai putut fi preluat în custodia județului Timiș, motiv pentru care se impune revocarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr.62/30.03.2016 (…) Având în vedere faptul că proiectul nu a fost implementat, a fost necesară o regândire a destinației terenurilor respective, astfel prin aprobarea trecerii în domeniul public al județului Timiș a celor două bunuri imobile menționate, acestea vor deveni bunuri de interes județean, urmând a fi utilizate pentru construcția Centrului Multifuncțional pentru Dezvoltare Zonală.”, se arată în argumentația Executivului CJT.

Pista de canotaj, doar la nivel de intenție 

Primarul localității Fârdea spune că trecerea celor două terenuri în domeniul public al județului Timiș trebuie să primească și girul CL Fârdea.

„Există un drept de administrare cedat în anul 2016 de fosta administrație pentru cele două CF-uri. Nimic mai mult, nimic concret. Toți pașii următori vor fi dezbătuți în consiliul local. Nu știu să mai existe vreo discuție la nivelul administrației locale cu privire la pista de canotaj. Singurul document emis pentru această pistă e un certificat de urbanis care a expirat. Sigur că era oportun, dar cred că există anumite aspecte legate de retrocedarea pământurilor de sub blat, care ar fi incidente acestui proiect și atunci sunt puțin reticentă.”, a declarat primarul comunei Fârdea, Violeta Murani.

Lacul Surduc este cel mai mare lac din județul Timiș, cu o suprafață de 460 de hectare. Barajul care a determinat formarea lacului Surduc a început să fie ridicat în anul 1972. Lacul are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara și apărarea împotriva inundaţiilor. Locul este însă unul preferat de pescari și pentru petrecerea timpului liber.

Foto: discovertimis.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/