Centru Cultural pentru toată Clisura Dunării! Promisiune smulsă din… Ceaunul de Aur

Competiția culinară care pune la-ncercare măiestria celor mai iscusiți bucătari de pe Clisura Dunării și nu numai în materie de ciorbă de pește reușește să bifeze încă un episod reușit, Ceaunul de Aur ajungând în acest an la cea de-a 18-a ediție.

Ca în fiecare an, startul evenimentului gustos din al doilea weekend al lunii august a fost dat de competițiile sportive (tenis de masă, pescuit sportiv, fotbal), legenda sportului-rege, Miodrag Belodedici, făcându-și simțită prezența și de această dată pe stadionul „Moise Străinescu”, acolo unde 12 echipe din Clisura Dunării și-au disputat locul pentru podium. Fotbalistul și-a exprimat în același timp bucuria pentru că acțiunile desfășurate cu ocazia Ceaunului de Aur se păstrează an de an și că există continuitate în acest sens.

Câteva ore mai târziu, zona Portului Moldova Veche a devenit cel mai fierbinte loc din oraș, cele 11 echipe angrenate în competiția gastronomică combinând fel și fel de rețete, diferite soiuri de pește, dar și tot felul de ingrediente secrete, doar, doar vor câștiga trofeul „cea mai gustoasă ciorbă de pește”, în cadrul celei de a 18-a ediții a competiției Ceaunul de Aur. De menționat este faptul că, în paralel, șase echipe de vânători s-au întrecut în cea mai bună rețetă de gulaș, aici carnea de vânat fiind amfitrioana ceaunului.

Cum prepararea unei ciorbe delicioase merge mână-n mână cu un ambient plăcut, ansamblurilor de dansuri (sârbești și românești) de pe Clisura Dunării le-a revenit rolul principal în cadrul programului cultural-artistic. Astfel, îmbrăcați în costume populare specifice localităților din care provin, având la purtător tot felul de broderii inedite, tinerii au defilat pe străzile din Moldova Veche mai ceva ca pe podiumurile marilor case de modă, spre deliciul privitorilor, iar odată ajunși în parcul din zona Portului, aceștia au făcut front comun, dansând hora până seara târziu.

În calitate de organizator al grandiosului eveniment, viceprimarul Adrian Moiseș, președintele Organizației Locale a Uniunii Sârbilor, a ținut să le transmită câteva cuvinte celor prezenți: „Mă bucur că sunteți an de an alături de Uniunea Sârbilor, prieteni din Clisură, din alte județe, musafiri din Republica Moldova, Câmpulung! Uniunea Sârbilor își păstrează an de an tradiția, iar dacă reușim să creștem cu o treaptă în fiecare an, acest lucru ni se datorează nouă”.

Marea veste pentru copiii ansamblurilor de dansuri din Clisura Dunării a venit din partea președintelui Uniunii Sârbilor din România, Ognjan Krstici. În fața mulțimii, acesta a ținut să sublinieze următorul lucru: „Astăzi mă compromit în fața dumneavoastră să duc la îndeplinire construirea unui Centru Cultural aici, la Moldova Veche! Este un lucru pe care-l merită toată Clisura Dunării”.

Între timp, emoția degustării celei mai reușite ciorbe de pește creștea constant, iar în urma jurizării farfuriilor, echipele câștigătoare care au urcat pe podium au fost:

Locul I: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură Galați;

Locul II: echipa din Calafat, condusă de Cătălin Nicola;

Locul III: Organizația Locală a Uniunii Sârbilor din localitatea Radimna.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/