Județul Timiș are pentru prima dată o hartă integrată care cuprinde şapte trasee turistice, toate cu pornire din Timişoara, care conectează obiectivele cu gastronomia, posibilitățile de agrement și cazare. Harta este atât în format fizic, cât și digital, pe portalul consiliului județean.
Traseele au fost întocmite de specialiștii consiliului județean, după ce studii mai vechi ale unor instituții de profil au indicat faptul că turiştii care ajung în Timișoara parcurg doar câteva obiective locale – Catedrala Mitropolitană, centrul istoric și mall-ul, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.
„O dată în viaţă vom avea privilegiul de a fi Capitală Culturală Europeană şi de a avea toate luminile aţintite asupra noastră. Harta traseelor turistice a fost realizată la iniţiativa Biroului de dezvoltarea turismului şi evenimente din cadrul CJ, după un studiu efectuat de Facultatea de Geografie a Universităţii de Vest Timişoara, timp de doi ani, care a reliefat că oraşul are doar trei puncte de atracţie: catedrala, mall-ul şi centrul istoric. A fost surprinzător pentru noi, pentru că noi credeam şi credem că sunt şi alte elemente care pot face din Timişoara un punct de atracţie turistică. Aşteptăm ca şi Primăria Municipiului Timişoara să facă un astfel de traseu turistic al municipiului, pe care să-l integrăm în platforma pe care am inaugurat-o astăzi. Acum am inaugurat şapte posibile rute pe care turiştii le au la dispoziţie, dar vom îmbogăţi acest patrimoniu turistic.”, a declarat Alin Nica.
Cele șapte trasee sunt:
Cele şapte trasee sunt accesibile doar cu maşina, însă în viitor autoritățile județene vor să extindă și pentru alte mijloace de transport în comun, trenuri sau autobuze.
„Nu am un traseu preferat, dar îmi place partea de est a județului care oferă posibilități de relaxare și agrement. Există însă și traseele prin Lenauheim, Jimbolia care oferă experiențe deosebite.”, a mai spus Alin Nica.
„Nu există încă statistici cu privire la preferințele turiștilor, sperăm să le avem în perioada următoare. Traseul preferat cred că depinde de specificul fiecăruia dintre noi. Putem alege traseele cu componentă culturală sau care favorizează petrecerea timpului outdoor.”, a spus Ruxandra Adam, șeful Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT.
Harta traseelor turistice nu cuprinde și logo-ul brandului turistic al județului, lansat anul trecut de CJT, și asta pentru că deocamdată nu este marcă înregistrată, a explicat vicepreședintele CJT, Alexandru Proteasa.
Harta în format digital va putea fi actualizată în timp real, în funcție de obiectivele pe care CJ Timiș le mai are în pregătire. Aici putem aminti Castelul Mocioni de la Foeni sau punctul muzeal de la Parța. Informațiile cu privire la aceste obiective sunt atât în limba română, cât și în engleză. În format fizic, harta a fost tipărită în 10.000 de exemplare care vor fi distribuite în gări, aeroport, la info-centre turistice și alte puncte publice din județ.