În perioada 21-22 aprilie, partenerii din cadrul proiectului „Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor” s-au adunat online pentru a organiza licitația proiectelor, unde partenerii și-au „vândut” între ei cele mai bune practici de incluziune și abilitare a romilor, astfel ca cele mai bune inițiative în domeniu să fie implementate și în alte țări.
Evenimentul a avut scopul de a sublinia impactul pe care îl pot avea abordările de jos în sus de incluziunea romilor, de împuternicire și combaterea antigipsismului.
Pentru această licitație a proiectelor, toți partenerii au identificat până la 3 bune practici locale privind incluziunea și abilitarea romilor, pe care le-au implementat cu succes. Aceste bune practici au fost prezentate celorlalți parteneri de consorțiu, astfel încât toată lumea să poată selecta bunele practici ale altcuiva care se potrivesc nevoilor propriei comunități.
Proiectele care au fost „câștigate” la „licitație” vor trebui adaptate, planificate în detaliu cu comunitatea în care vor fi implementate și vor fi apoi lansate. Bunele practici licitate includ sprijinirea companiilor pentru recrutarea angajaților romi, un centru pentru mame, un program de voluntariat cu case de bătrâni și un proiect motivațional de reinstruire pentru romii șomeri.
Dintr-un total de 23 de proiecte care au fost puse pe masă, 13 au fost „cumpărate” și vor fi implementate în viitor.
Cele două zile de licitație de proiecte au reunit invitați din numeroase organizații internaționale, ambasade și organizații partenere ale societății civile, printre care EEA and Norway Grants, Ambasada Norvegiei, Institutul Tom Lantos, Fundația ERSTE, Zentralrat Deutscher Sinti und Roma, Hildegard Lagrenne Stiftung.
„Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor” este finanțat de Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA and Norway Grants Fund for Regional Cooperation (Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin intermediul Fondului de subvenții pentru cooperare regională al SEE și Norvegia).