Cele 10 angajamente cu care Dominic Fritz vrea să câştige Primăria Timişoara

Dominic Fritz, candidatul USR la Primăria Timişoara, a prezentat 10 angajamente pe care şi le asumă în cazul în care va deveni primar. Cu sloganul „un nou început pentru Timişoara”, Fritz consideră că e nevoie de o administraţie profesionistă, curată şi apropiată de oameni.

Candidatul la fotoliul de primar consideră că Timişoara nu are nevoie de o listă de proiecte, ci de angajamente pentru un nou început. Primul dintre ele este punerea cartierelor în centrul atenţiei, deoarece oraşul nu se poate dezvolta doar în centru.

„O să punem cartierele în centrul atenţiei. Timişoara nu se poate dezvolta doar în centru. Trebuie să ne apropiem de cartierele Timişoarei, să restructurăm Primăria, să avem oameni responsabili penru cartiere anume, prin consilii consultative, prin bugete pentru cartiere anume şi o să facem pentru fiecare cartier un plan de dezvoltare.”, a declarat Dominic Fritz.

Al doilea angajament este realizarea zonei metropolitane funcţională. „Nu mai putem administra Timişoara presupunând că ceea ce este în jurul nostru nu ne interesează. Suntem un singur pol de creştere şi trebuie guvernat ca atare. Trebuie să punem la punct instituţiile metropolitane, trebuie să dezvoltăm transportul în comun, trebuie să aplicăm pentru fonduri ca zonă metropolitană.”, a adăugat acesta.

În al treilea rând trebuie reconectată adminsitraţia timişoreană de Europa. „Timişoara nu este o insulă, chiar dacă i-ar plăcea domnului Robu să fie regele pe o insulă unde nimeni altcineva nu are nimic de spus. Trebuie să realizăm reconectarea de Europa pe plan economic, cultural, în sensul obţinerii de fonduri europene. Suntem siguri că putem dubla aceste fonduri europene.”, a subliniat candidatul.

Apoi trebuie atraşi profesionişti în Primărie. „Acesta este un mare reproş pe care îl fac domnului Robu, faptul că nu a reuşit în opt ani să atragă profesionişti în Primărie. S-a înconjurat de nişte mediocri, de nişte impostori care mai mult îşi fac şmenurile decât să lucreze pentru cetăţenii Timişoarei. Dacă nu reuşeşti să atragi o echipă de profesionişti nu poţi să îndeplineşti toate promisiunile. Vrem să facem concursuri pe bune şi să punem accent pe cunoaşterea limbilor străine.”, a completat Fritz.

Digitalizarea şi eficientizarea administraţiei locale este un alt obiectiv al lui Dominic Fritz. „Domnul Robu nu a mişcat nimic din acest punct de vedere şi nu a reuşit nimic. Uitaţi-vă pe pagina web a Primăriei. Acolo vedeţi cam unde a rămas procesul de digitalizare al Primăriei. Noi vrem să revoluţionăm felul în care interacţionează cetăţenii cu administraţia.”, a menţionat acesta.

Fritz şi-a mai propus să combată corupţia prin transparenţă. El vrea „o primărie de sticlă” dacă obţine un mandat ca primar. „Vrem o revoluţie de transparenţă în administraţia timişoreană, o primărie de sticlă. Vrem să punem toate contractele şi achiziţiile online, într-un format de date deschise. În acest fel putem combate şi nepotismul, şi corupţia existentă.”, a spus Dominic Fritz.

Bugetul şi atragerea de fonduri europene este un alt deziderat. „Trebuie să ne uităm la buget, la modul în care s-au cheltuit bani. Se fac studii de fezabilitate în stânga şi în dreapta şi nu se întâmplă nimic. Se dau foarte mulţi bani pe funcţionare. Din 10 lei cheltuiţi de Primăria Timişoara, 8,5 lei merg în funcţionare şi doar 1,5 lei este o investiţie în viitorul Timişoarei. Vrem să atragem fonduri europene cu o echipă de profesionişti.”, a mai spus candidatul USR la Primăria Timişoara.

Al optulea angajament este luarea deciziilor bazate pe date, nu pe instincte şi învăţarea continuă. „E foarte important acest principiu de a învăţa constant. Întotdeauna primim feedback despre cum funcţionează lucrurile şi întotdeauna încercăm să le îmbunătăţim.”, consideră el.

Implicarea şi consultarea cetăţenilor este un alt obiectiv. La acest capitol, Nicolae Robu nu a excelat, consideră Fritz. „Dacă ar fi un reproş mare pe care l-aş face domnului Robu ar fi că a construit un zid în jurul Primăriei. Nu se mai consultă cu nimeni. Cetăţenii nu mai au nicio şansă să fie auziţi şi consultaţi. Ca să găsim răspunsuri pentru viitorul Timişoarei, trebuie să impunem nişte mecanisme adevărate. De multe ori experţii sunt cetăţenii şi noi, cei din administraţie, trebuie să învăţăm să ascultăm.”, a continuat Fritz.

Ultimul, dar nu cel din urmă angajament, este lupta pentru interesele Timişoarei pe plan naţional şi european. „Aceste promisiuni nu le poţi împlini singur ca primar al Timişoarei. Ai nevoie de susţinere la Bucureşti, la Bruxelles. Nu avem o diplomaţie timişoreană care să împingă în faţă proiectele. Nu am avut asta timp de opt ani şi rezultatul este că nu s-a întâmplat nimic, a conchis Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/