Cel puţin două seturi pe terenul vicecampioanei!

După debutul ratat la revenirea în prima ligă masculină de volei a ţării, care a adus două înfrângeri consecutive, Banatul Caransebeş s-a impus în runda trecută la Galaţi, în faţa Arcadei, cu 3-2, iar acum atmosfera este alta în lotul echipei antrenate de Pavel Craia.

 

Voleibaliştii caransebeşeni speră să facă o figură frumoasă şi astăzi, chiar dacă vor avea un meci foarte greu, în deplasare, cu  Volei Municipal Zalău. Antrenorul Pavel Craia nu este sigur că va putea conta pe Fabian Birău, piesă de bază a Banatului, acesta suferind o accidentare. ,,Avem în spate un meci pe care l-am câştigat la Galaţi, pe care mulţi nu credeau că o să-l câştigăm. Problema noastră acum e accidentarea lui Fabian Birău. S-ar putea să fie recuperat, dacă nu, jucăm cu Todor Filip. Sperăm să putem lua cel puţin două seturi, ca să mai luăm un punct. În formulă completă putem chiar să câştigăm”, a declarat antrenorul gugulanilor.

Pavel Craia a urmărit jocul vicecampionilor, l-a citit şi ştie totul despre fiecare jucător în parte. ,,La Galaţi, băieţii au demonstrat că sunt o echipă. S-au mişcat bine în teren, au avut dorinţa de a câştiga, iar eu cred că diferenţă foarte mare între Galaţi şi Zalău nu este. Zalăul are o primire foarte bună, dar când construim cu centrii noştri foarte buni îi putem contracara. Au secunzi experimentaţi, iar universalul lor este un jucător puternic. Joacă destul de mult falsul ei, dar sperăm la un joc bun”, a mai spus Craia.

Meciul Volei Municipal Zalău – Banatul Caransebeş se joacă de la ora 19.30.