Sportivii lui Dorinel Munteanu trag un semnal de alarmă pentru consumul de droguri!

AS Școala de Fotbal Micii Campioni Reșița, ce aparține lui Lucian Dobre și Dorinel Munteanu, sărbătorește mâine un an de la înființare.

Așadar, la baza sportivă „Munti”, imediat după momentul festiv, în cadrul căruia vor lua cuvântul oficialități locale și județene, dar și protopopul de Reșița, Petru Berbentia, se va da startul unei noi etape din cadrul Campionatului Național de Juniori F. Vor participa 5 echipe, iar în urma meciurilor, cei mici vor marca momentul aniversar printr-o petrecere restrânsă.

Un sprijin extrem de important în organizarea acțiunii l-a oferit Comitetul de Părinți care este în permenență alături de sportivi. Odată cu împlinirea unui an de la înființarea Clubului, aceștia vor să scoată în relief și faptul că mișcarea este benefică pentru sănătate, că petrecerea timpului liber prin sport este constructivă și le dezvoltă celor mici spiritul competițional, dar nu numai. De asemenea, evenimentele tragice care au avut loc în Reșița din cauza consumului de droguri i-au determinat pe părinți să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește consumul ilicit de substanțe toxice atât în școli, cât și în afara instituțiilor de învățământ.

 

Comments

  1. silviu says:

    care sportivi … a lui Dorinel Munteanu despre ce scoala mici campioni vorbiti .voi stiti ce inseamna scoala de fotbal ? daca da atunci revenitiva daca nu uitativa la academia HAGI restul este PACALEALA PARINTILOR TINETI MINTE ASTA SI VOM DISCUTA MAI TIRZIU .lasatil si pe Munteanu in pace pentru ca el nu isi vede decit de afacerile lui .vezi parcul de copii din micro 4 ce se intimpla zi de zi .