Caransebeșenii sunt din nou în sărbătoare. De această dată își prezintă recolta în piața care le portă numele în cadrul Festivalului „Toamna la gugulani”. Ediția a ajuns la numărul șase.
De astăzi și până duminică, 11 octombrie, doritorii vor putea găsi la vânzare cele mai diverse produse alimentare. De la brânzeturi de capră, oaie sau vacă, legume, fructe și până la preparate din carne gen cârnați de capră, dar și mâncăruri la ceaun din diferite părți ale țării sunt expuse pe standurile celor mai gospodari gugulani.
Pentru ca ambientul să fie cât mai plăcut, în aceste zile vor urca se scena amplasată în centrul pieței agroalimentare o serie de ansambluri de cântece și dansuri din Banatul de Munte, Banatul Sârbesc și din alte zone etnografice ale țării. Cei care doresc să descopere meșteșugul popular din diferite zone ale țării vor putea admira la lucru meșteri care vor efectua demonstrații practice.
„Sunt foarte mulţi comercianţi care s-au înregistrat până în prezent la acest târg. Să sperăm că vremea va lăsa producătorii să-și expună mărfurile şi cetăţenii municipiului Caransebeş sunt mulţumiţi de produse. Este o toamnă bogată şi cred că sunt toate premisele ca să fim optimişti şi cu ceea ce se întâmplă în viitor”, a spus primarul municipiului Caransebeș, Marcel Vela.
„Toamna la gugulani” este cel mai mare târg din Banatul de Munte, care reuneşte în fapt producători din sud-vestul României.
Festivalul este organizat de primăria municipiului în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru”. Evenimentul este un bun prilej pentru comercianții de fructe și legume, flori, dar și pentru micii producători să își expună produsele spre vânzare.