„Cel mai frumos dar și cel mai frumos lucru de pe pământ este să faci bine omului”

Proiectul căminului de bătrâni de la Glimboca, singurul centru social privat din Caraș-Severin, continuă și după moartea preotului Nicolae Rădulescu, cel care a avut un vis devenit realitate cu ajutorul Crucii Roșii din San Marino. Familia părintelui Nicolae „Tata”, cum îl alintau apropiații, duce mai departe munca părintelui iconom stravofor, care a fost și protopop al Caransebeșului o perioadă bună de timp.

Proiectul s-a născut din dorința părintelui de a ajuta oamenii, pentru că, spunea el, „Cel mai frumos dar și cel mai frumos lucru de pe pământ este să faci bine omului”. De aceea, în 2002, părintele paroh la Glimboca, pe Valea Bistrei, a avut acest gând de a construi un adăpost pentru oamenii în vârstă. Ideea a fost împărtășită de Crucea Roșie din San Marino, care a ajutat cu majoritatea materialelor de construcții, dar și cu bani la realizarea adăpostului care poartă hramul Sfintei Treimi și care a fost inaugurat în 2007.

Astfel, de 21 de ani funcționează Așezământul Social Monahal cu Casa de Bătrâni „Sfânta Treime” Glimboca, un proiect la care au contribuit și sătenii din Glimboca, prin donarea terenului acestei fundații, aproape 2 ha de pământ.

Potrivit fiului părintelui Rădulescu, Emanuel Rădulescu, instituția care găzduiește doi călugări și două măicuțe se autogospodărește, pentru a oferi celor 57 de beneficiari toate condițiile unui trai bun la bătrânețe.

„Noi creștem animale: vaci, porci, păsări de curte, plantăm legume, îngrijim pământul, pentru ca toată mâncarea oferită să fie sănătoasă, mai ecologică, în principal pentru că ar fi destul de greu ca din banii primiți de la beneficiari să putem să ne gospodărim. Avem de la oameni 10 ha de teren în întreținere, pe care le muncim. Noi trebuie să punem pe masă, zilnic, peste 80 de porții de mâncare pentru beneficiari și pentru îngrijitori și vă dați seama ce ar însemna dacă am cumpăra tot. Mai mult, noi trebuie să oferim salarii celor care muncesc aici, și vorbesc despre bucătar, îngrijitori, asistente, medici, frizer, magazioner și lista poate continua”, ne menționează Emanuel Rădulescu. Acesta mai adaugă că nu înțelege de ce nu a primit înțelegere de la instituțiile statului de a suporta salariile a măcar o parte din angajați, așa cum se întâmplă cu alte centre sociale, mai ales că și ei funcționează după aceleași legi și cu aceleași controale periodice.

„Noi nu avem niciun fel de subvenție sau ajutor de la stat decât pensiile bătrânilor, din care legea permite alocarea unui procent de 60%. Mai mult, avem cazuri sociale, din totalul de 57 de beneficiari, 14 bătrâni nu au pensie deloc, nu au aparținători, nu au pe nimeni, au ajuns la noi ca să nu trăiască pe străzi, au o poveste de viață foarte tristă, să știți… Şi avem 7 bătrâni care au pensii sociale, adică sub 300-400 de lei. Ei vin din toate colțurile țării, Calafat, București, Arad, Timișoara, avem medici la pensie, profesori la pensie”, ne precizează Emanuel Rădulescu, administratorul centrului social.

El ne spune că povestea oamenilor este atât de diferită și, cu toate astea, singurătatea este elementul comun la toți.

„Am avut bătrâni care au stat în centru și 15 ani. Anul trecut a murit cea mai în vârstă beneficiară, o bătrână de 102 ani, fostă sportivă de performanță din București, pe care o aveam în grijă de 8 ani. Apoi, o fostă violonistă din Timișoara, profesoară de excepție, în vârstă de 71 de ani. Are copii, însă sunt plecați în străinătate și nu au dorit să o lase singură, mai ales că suferă de obezitate și i-ar fi fost foarte greu să se întrețină. Şi cazurile de acest gen pot continua”, spune Emanuel Rădulescu.

Am întâlnit-o și pe preoteasă, d-na Florica, o femeie cu frica de Dumnezeu, cu vorbe doar de laudă aduse soțului care a părăsit-o parcă prea devreme la 53 de ani, după ce a știut să pună în ordine acest proiect cu tot ceea ce înseamnă proprietăți evidențiate în Cartea Funciară, fundația fără nicio datorie la stat, cum spune d-na Florica, și cel mai important, cu dragoste de oameni.

„Părintele zicea că pe primul plan trebuie să primeze viața asta spirituală. Iubea oamenii și spunea că de la fiecare om venit în centrul nostru a avut de învățat. Spunea că viețile noastre sunt niște romane și, dacă ar mai avea timp, ar scrie o carte, însă Dumnezeu l-a iubit mai mult și l-a luat la El. A fost un titan, a iubit oamenii și a făcut totul pentru oameni… Avea o voință de fier și a luptat pentru Biserică, dar efectiv a murit de pe picioare, i-a stat inima în loc la 53 de ani. Mereu ne spunea să facem ceva pe Pământul ăsta pentru a nu merge goi în fața lui Dumnezeu, să iubim viața și să prețuim oamenii”, ne povestește d-na Florica Rădulescu, cu lacrimi în ochi.

Centrul funcționează în continuare și familia primește telefoane și acum de la oameni din țară care-l caută pe părintele Rădulescu, pentru că vor să vină la Glimboca la bătrânețe. Permanent locația este reabilitată și clădirea principală este renovată. În ultima perioadă s-a reabilitat încălzirea centrală la așezământul monahal – cămin pentru bătrâni, o investiție deosebit de mare, la fel cum este și investiția în lemnele de foc pentru centrală, suportată doar din fondurile proprii.

„Cea mai mare problemă o avem cu lemnele pentru centrală, sunt 6 luni pe an și consumăm cam 240 de metri cubi, foarte mult, ne este greu. Am mai reușit în ultima perioadă să refacem tâmplăria centrului și să reabilităm bucătăria. Toate fondurile provin de la Crucea Roșie San Marino, noi venim cu mâna de lucru, tot timpul trebuie să lucrezi ca și la o casă. În ciuda faptului că suntem o instituție privată, suntem la fel de strâmtoraţi ca și o instituție publică”, declară Emanuel Rădulescu, care mai adaugă că munca lor se bazează și pe voluntariat din partea medicilor, mai ales din Timișoara, care vin periodic la Glimboca în baza contractului cu Crucea Roșie San Marino, care a sponsorizat și Clinicile Noi din Timișoara, prin președintele Raimondo Fattori, care vine anual și la Glimboca.

„Noi, prin fundația noastră și colaborarea cu organizația Crucea Roșie San Marino, ajutăm în fiecare an casele de copii din Caransebeș și de la Reșița. Tatăl meu spunea că misiunea pe pământ nu e ușoară, degeaba spui iubiți-vă, fraților, dacă nu poți să faci ceva faptic pentru ei. Noi am început cu doi bătrânei, unul din Brăila și unul din Arad, care au trăit până anul trecut și i-am înmormântat aici, în cimitirul din Glimboca. Aveau familie, dar copiii le-au luat casele și i-au lăsat pe drumuri. Ei s-au cunoscut în gară, au auzit de părintele Rădulescu și așa au ajuns să viețuiască aici. Am început cu 2 beneficiari și acum îngrijim 57 de bătrâni”, concluzionează Emanuel Rădulescu.

• Tweet
• Pin It