Cel bun, cel harnic, cel viteaz!

Alături de Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân face parte din tripleta de aur a domnitorilor care au luptat zi și noapte, când era cazul, cu turcii. Dacă vreți, ei au însemnat pentru istoria noastră, la fel de mult ca Dobrin, Balaci și Hagi, în fotbal. Când ne jucam între blocuri de-a turcii și românii, toți ne doream să fim unul dintre ei. Și era și normal, numai uitându-vă la numele rămas în cărțile de istorie: Cel Mare, Cel Viteaz și Cel Bătrân.

Aici trebuie făcut o precizare, Mircea n-a fost dintotdeauna Bătrân, el a fost și puștan, și adolescent, și bărbat în toată firea. Și ceea ce puțini știu, a fost un fustangiu de primă mână. Îi plăceau femeile, ca la urs mierea. Ștefan cel Mare, zic unii, ar fi fost copil pe lângă Mircea. Pe unde trecea, lăsa ceva în urma sa. Îi plăceau chefurile, manelele și femeile. Că între noi fie vorba, ce altceva putea să facă până la bătălia de la Rovine și la alte lupte? Că doar n-o fi fost vreun sfânt! Fiind vasalul regelui Ungariei, lui Mircea îi plăceau ceardașul, pălinca de caise și, ați ghicit, unguroaicele.

Potrivit cronicilor vremii, a umplut Țara Românească de bastarzi. Pe care îl întâlneai desculț pe drum și-l întrebai: „al cui ești, mă, țâcă?”, îți răspundea mândru: „a lu’ Mircea cel Bătrân, nene”. Fiind bastarzi, Mircea n-a plătit nicio pensie alimentară. I-a lăsat în plata Domnului să se laude cu originea de os domnesc. Se spune că Ștefan cel Mare a încercat să doboare recordul la agățat hangițe, domnițe și vădane, deținut de Mircea, dar n-a reușit. S-a chinuit mult, ba cu moldovencele lui, ba cu rusoaicele ale din partea Kievului, cu care era în bune relații, dar degeaba.

Poate vă întrebați de unde știu toate astea, că în cărțile de istorie nu s-a scris niciodată așa ceva. Ar fi fost și culmea să se întâmple așa ceva. Rușinos și nedemn pentru un neam de creștini ce suntem. La noi, toți domnitorii au fost cei mai buni la suflet, ctitori de biserici și mănăstiri fără număr, cei mai viteji din Europa, cei mai corecți și mai miloși, în frunte cu Vlad Țepeș, care îi trăgea în țeapă pe tâlhari, cei mai drepți, cei mai cinstiți, cei mai onești, mai empatici, mai iubitori de neam și țară. Nu-i așa? Că eu nu am auzit ca Ion Vodă cel Cumplit să fi făcut ceva atât de rău încât să-și merite porecla. Sau ca Alexandru Lăpușneanu să fi omorât 47 de boieri, doar ca să se distreze, ca să nu-i mai amintesc pe unii ca Mircea Ciobanul și Vintilă Vodă care cum îi prindeau pe boierii ce se uitau urât la ei la cafeaua de dimineața, îi trimiteau pe lumea cealaltă.

Despre faptele astea nu se va scrie niciodată, sau mai deloc, în manualele de istorie. Și nici despre relațiile și aventurile amoroase începute pe vremea lui Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, duse mai departe de Cuza și Carol al II-lea și continuate în zile noastre de Traian Băsescu. Asta pentru că, nu-i așa, un domnitor trebuie să fie un exemplu de cinste și corectitudine, nicidecum un curvar de care să ne fie rușine.

• Tweet
• Pin It