Primăria Municipiului Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, a aprobat 1.267 de ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, lemne sau combustibili petrolieri, pentru sezonul rece actual.
Dintre acestea, majoritatea cererilor aprobate, 1140, au fost pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, 64 de cereri au fost depuse pentru încălzirea locuinței folosind energie electrică și 63 pentru încălzirea locuinței cu lemne.
Spre deosebire de sezonul rece noiembrie 2014 – martie 2015, numărul solicitărilor pentru ajutorul de încălzire înregistrate a scăzut. Astfel, pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, până în 31 decembrie 2015, au fost înregistrate 1.562 de cereri pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, 94 de cereri pentru încălzirea locuinței folosind energie electrică și 81 de cereri pentru încălzirea locuinței cu lemne.
Ajutoarele sunt subvenționate din bugetul de stat și sunt acordate prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.