Cei mai buni au stat lângă cei mai buni. Angajatorii de Top au cucerit orașul joburilor

Zeci de companii de renume s-au reunit la Timișoara pentru a-și prezenta cele mai bune oferte de locuri de muncă. 

Nokia, Bosch, Hella, Continental, Huawei, Coca-Cola, Smithfield România, Flex, Kaufland sau Atos sunt doar câțiva dintre giganții care au ieșit la lumină cu joburi de nerefuzat, atât pentru cei tineri cât și pentru cei trecuți de a doua tinerețe. Emoții mari au fost din ambele „tabere”. Absolvenții temători pentru lipsa experienței, iar cei trecuți de 40, sceptici față de tehnologia modernă versus vârsta înaintată.

„I-am văzut timizi, neîncrezători în forțele proprii. Unora le este teamă că nu suntem interesați de cei vârstnici, iar altora că abia au ieșit de pe băncile facultății și le lipsește un CV bogat. Dar este fals! Deoarece suntem companii aflate în continuă dezvoltare avem nevoie să acoperim toate ramurile: de la HR, la producție, zona de IT care este poate cea mai căutată, așa cum bine vedeți, până la ingineri cu experiență. Prin urmare sunt locuri de muncă pentru toate vârstele, trebuie doar curaj.”, a spus unul dintre reprezentanții companiei Bosch.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 14-a ediție și care are loc la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara al CCIAT, și-a deschis ieri porțile și așteaptă și astăzi pe toți cei interesați de un loc de muncă. Profesionalism, calitate, performanță sunt cuvintele cheie care pot descrie perfect cele peste 60 de firme prezente în cadrul acestei ediții.

Chiar dacă majoritatea ofertelor de muncă sunt pentru cei care locuiesc în Timișoara acest lucru nu i-a împiedicat nici pe cărășeni să participe într-un număr relativ mare: „Am venit la acest târg, cu speranțe. Sunt pasionat de zona IT și după cum observ, firmele din acest domeniu nu sunt puține și am de unde să aleg. Da, sunt din Caraș-Severin, însă mă gândesc la o schimbare atât pentru mine cât și pentru familia mea. Vrem să ne mutăm în Timișoara, pentru că aici am șansa să cresc profesional, iar copiii mai vor avea o altă perspectivă.”, a spus unul dintre participanți.

Cele peste 300 de joburi puse la dispoziție oferă șansa vizitatorilor de a aplica la o paletă diversă de locuri de muncă din domenii precum: IT&C, Inginerie, Automotive, Retail, Financiar-Bancar, Servicii&BPO sau Productie. „Afaceriști de Top” cel mai mare târg de joburi din Banat, își așteaptă și astăzi vizitatorii, cu CV-urile pregătite, până la ora 17.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/