Ceasuri, bani sau bidoane de vin și țuică pentru diplome de licență și masterat!

Frauda cu diplomele de la „Spiru Haret” obţinute în schimbul şpăgii ar fi început în 2012, iar conducerea universităţii ar fi facilitat obţinerea de diplome şi promovarea examenelor în schimbul unor sume de bani, ceasuri de lux şi chiar bidoane de 5 litri de vin.

DIICOT arată că „vasta activitate infracţională” din cadrul instituţiei de învăţământ era condusă de unul dintre cei şase prorectori ai universităţii, Eduard Ionescu, aflat în funcţie din 2011. Potrivit Monitorul Justiției, acesta a facilitat promovarea frauduloasă de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante, cât și fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă și master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

La schimb, prorectorul Ionescu primea sume de bani cuprinse între câteva sute şi câteva mii de euro (convorbirile interceptate confirmă şi sume de 2.000 de euro primite de la un singur student), dar şi telefoane sau ceasuri de lux.

Mai mult, în maşina prorectorului ajungeau, prin “portiera dreapta-spate, bagaje, sacoşe şi bidoane de 5 L”, spun procurorii DIICOT.

Dintr-o convorbire telefonică interceptată de organele de cercetare penală rezultă că tatăl unuia dintre proaspeţii licenţiaţi i-a tăiat un porc, alăturea așezând 30 de litri de vin și 20 de litri de ţuică. 

Ancheta procurorilor a relevat că astfel de practici erau întâlnite încă din 2012 sau chiar mai devreme, existând chiar situaţii când studenţii, viitori licenţiaţi, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/